Prefectul Dan Coriolan Simedru îşi va depune demisia la Ministerul Administraţiei şi Internelor
Mâine, 23 octombrie 2012, prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru, se va afla la Bucureşti pentru a-şi depune demisia la Ministerul Administraţiei şi Internelor, după cum anunță reprezentantul instituției, într-un comunicat de presă.
”Gestul actualului prefect al judeţului Alba este motivat de validarea domniei sale de către Delegaţia Permanentă a Comitetului Executiv al USL pentru candidatura la Camera Deputaţilor în Colegiul 3 Cugir-Zlatna”, precizează purtătorul de cuvânt Ada Rus.
Prefectul Dan Coriolan Simedru îşi va prezenta demisia la minister la primele orele ale dimineţii, în aşa fel încât aceasta să poată fi luată în discuţie în cadrul şedinţei de guvern ce va avea loc tot mâine.
„Am luat decizia de a demisiona, în urma validării mele pentru candidatura la Camera Deputaţilor în Colegiul Cugir-Zlatna şi după un sfârşit de săptămână în care m-am consultat cu soţia şi cu fiica mea. Prin natura funcţiei de prefect, aşa cum am considerat eu că trebuie îndeplinită, am reuşit să fiu aproape de oameni şi de problemele lor. Decizia nu a fost una uşoară, dar, având susţinere inclusiv din partea familiei mele, m-am hotărât să candidez, fiind convins că, în calitate de deputat, voi reuşi chiar mai bine să găsesc soluţiile pe care populaţia le vrea şi le cere”, a declarat Dan Coriolan Simedru.
Referitor la succesiunea evenimentelor care vor conduce la numirea unui nou al prefect al judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru a precizat că „Guvernul României va numi ca prefect pe cine va considera că întruneşte condiţiile şi exigenţele pentru a ocupa această funcţie. Nu am idee care este persoana ce îmi va urma la conducerea Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, dar ştiu că va avea o misiune importantă, aceea de a gestiona problemele judeţului cât mai eficient şi, în primul rând, de a garanta desfăşurarea în cele mai bune condiţii a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Îi urez de pe acum succes şi sper ca populaţia judeţului Alba să aibă parte de un prefect pentru care deschiderea înspre oameni să facă parte din agenda sa zilnică. Cred că orice persoană care ocupă o funcţie de responsabilitate publică trebuie să-şi construiască acţiunile pornind de la oameni şi întorcându-se tot la ei”.
Potrivit purtătorului de cuvânt activităţile Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba nu sunt perturbate de schimbările la nivelul conducerii instituţiei. Drept urmare, miercuri, 24 octombrie, cu începere de la ora 10.00, va avea loc şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, pe a cărei ordine de zi se regăsesc informarea semnată de Direcţia de Sănătate Publică Alba privind campania de promovare a vaccinării antigripale a populaţiei şi o prezentare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba cu privire la comunicarea cu persoanele vârstnice.
”În condiţiile în care, în această perioadă, una dintre activităţile esenţiale ale Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba vizează organizarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, reamintim persoanelor interesate că termenul limită pentru depunerea cererilor în scopul nominalizării, prin tragere la sorţi de către preşedintele Tribunalului Alba, a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare este 29 octombrie 2012”, a mai spus Ada Rus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale