Albac – Horezu, un parteneriat cultural şi turistic de viitor
În oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, a avut loc un târg naţional intitulat „IZVORUL TĂMĂDUIRII – IZVOR DE TRADIŢII”. La acest târg s-au amenajat zeci de standuri cu obiecte tradiţionale de artă populară şi s-au prezentat programe artistice cu formaţii din toată ţara. La invitaţia primarului şi a Consiliului Local al oraşului Horezu, o delegaţie formată din peste 30 de albăceni în frunte cu primarul Todea Tiberiu şi viceprimarul Nicolae Costea a participat la manifestările din cadrul acestui târg. Albăcenii au amenajat un stand al meşterilor populari cu lucrări din lemn, ţesături şi cusături tradiţionale moţeşti. La iniţiativa primarului comunei Albac – dl Tiberiu Todea şi a primarului oraşului Horezu – dl. Constantin Niţu, s-a semnat un protocol de înfrăţire şi colaborare în domeniul cultural, de păstrare şi promovare a tradiţiilor populare româneşti din cele două zone ale ţării noastre intitulat „Cultura la ea acasă”, care a pus astfel bazele unei colaborări fructuoase de viitor între cele două localităţi. Pe lângă organizarea unor manifestări culturale şi turistice comune, primăriile celor două localităţi vor realiza şi o pagină de prezentare a reţelei turistice şi culturale în cadrul site-urilor proprii, care va fi actualizată periodic pe baza informaţiilor furnizate de organizaţiile partenere.
După ceremonia festivă şi semnarea protocolului, cinstea de a deschide programul artistic a revenit formaţiilor Căminului cultural din Albac, condusă de dl. învăţător Todea Barbu, care au constat în: montaj literar- muzical intitulat „Ţara lui Horea şi Iancu”, taraf, solişti vocali, dans popular moţesc, bancuri moţeşti. Programul a început cu versurile: „Noi am venit din Ţara cea de piatră /Din locul unde s-a croit istoria /Albac – comună cu parfum de cetini/ Şi cu izvoare ce vorbesc de Horia. /Suntem toţi un neam şi-un nume/ Toţi români de sub Carpaţi/ Toţi avem aceleaşi ţeluri/ Şi de-acum vom fi chiar fraţi / Pentru Albac şi Horezu /Azi e ziua înfrăţirii/ La acest târg de tradiţii/ Izvor al tămăduirii /Vă poftim dragi fraţi de suflet/ In Albacul nostru drag /Unde, cu pâine şi sare /O să v-aşteptăm în prag”. Să sperăm că va fi într-adevăr o colaborare de bun augur, care să pună în valoare zestrea culturală şi turistică deosebit de valoroasă a ambelor comunităţi.
Tinu MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918