Salariul mediu net a crescut cu un leu
Salariul mediu net din România a crescut în septembrie cu un leu comparativ cu luna august, ajungând la 1340 de lei, iar salarial brut a avut aceeaşi valoare cu cel din luna precedentă, de 1846 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari câştiguri salariale nete s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4022 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (787 lei).
INS arată că majorările salariale au avut loc ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă, prime pentru „Ziua petrolistului” şi prime trimestriale), a plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, a plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi a realizărilor de producţii ori a încasărilor mai mari (funcţie de contracte), a revenirilor din concedii fără plată ori din şomaj tehnic, a disponibilizărilor de personal cu salarii mici. În acelasi timp, au avut loc şi scăderi salariale faţă de luna precedentă, cauzate de nerealizările de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), de intrarea în şomaj tehnic şi de dificultăţile financiare din sectorul economic.
lCele mai mari creşteri salariale:
– cu 38,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
– între 13% şi 20% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
– între 6% şi 7% în telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
– între 3% şi 5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor din tutun. (D.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun