Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

Elevii din Războieni au o școală proaspăt renovată și mobilată modern

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Recent, la Şcoala Generală din Războieni a avut loc festitivatea de inaugurare, eveniment la care au fost prezenţi numeroşi invitaţi printre care Ion Dumitrel – preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Bumb – administratorul public al judeţului Alba, Silviu Vinţeler – primarul oraşului Ocna Mureş, Pavel Gligor Podariu – viceprimarul oraşului Ocna Mureş, Elena Pop – directoarea şcolii „Lucian Blaga” din Ocna Mureş, foşti elevi şi profesori ai şcolii, preotul Vasile Armanca, preotul Vladimir.

După slujba religioasă ţinută de cei doi preoţi şi după scurte alocuțiuni adresate elevilor de către o parte dintre invitaţi, cei prezenţi au vizitat şcoala, aceasta fiind refăcută după o lucrare ce s-a întins pe mai mulţi ani datorită valorii mari a investiţiei. Cifra exactă este de 1.691.110 lei din care contribuţia locală este de 80.000 lei, restul fiind fonduri de la Banca Mondială. Astfel întreaga unitate de învăţământ a fost renovată: exteriorul, interiorul cu săli de clasă noi adăugate la etajul clădirii, grupuri sanitare interioare, acoperişul. Acum şcoala are la parter chiar şi un amfiteatru pe care multe unităţi de învăţământ şi-ar dori să-l aibă, la fel şi grupurile sanitare”, a explicat Iulian Olariu, purtător de cuvânt al Primăriei Ocna Mureș.

Acesta a mai precizat că se fac toate demersurile necesare şi se depun toate eforturile atât din partea autorităţilor cât şi din partea conducerii şcolii pentru ca până în iarnă să se rezolve şi problema încălzirii. Întârzierea se datorează în principal datorită birocraţiei în materie de obţinere a tuturor autorizaţiilor necesare.

Evident mai sunt multe de făcut (terenul de sport, aleile din curtea şcolii), dar chiar şi aşa şcoala generală din Războieni reprezintă un exemplu pentru foarte multe şcoli din judeţ. Există sprijinul autorităţilor locale în continuarea investiţiilor şi definitivarea întregii lucrări într-un timp suficient de scurt (terenul de sport, aleile, mobilier școlar, etc), astfel încât elevii din Războieni să poată beneficia de tot ce este necesar unui copil pentru a învăţa”, a mai spus reprezentantul administrației locale.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea