VIDEO Florin Roman: Proiectul „Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană” nu poate fi făcut decât în echipă
Florin Roman, unul dintre iniţiatorii proiectului „Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană 2020”, a revenit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, asupra acestui subiect. Florin Roman a arătat că acest proiect se află încă printre priorităţile lui, că îl va aduce din nou în atenţia celor din administraţie iar până la sfârşitul acestui an speră să se ia o decizie în acest sens.
„Vreau să vă spun că o să fac toate demersurile necesare pentru proiectul <Alba Iulia Capitală Culturală Europeană>, sper, ajutat, de toţi cei care îşi doresc acest proiect, pe lângă cei de la Primăria Municipiului Alba Iulia. O să încerc să avem o discuţie tranşantă, pentru că eu zic că după ce trec alegerile parlamentare, şi săbiile se mai pun în teacă, va trebui să avem o discuţie foarte serioasă despre acest subiect. Nu vreau să îl lăsăm aşa… în aer. Va trebui să avem un răspuns….să fie o acţiune comună. Acest proiect nu poate fi făcut decât în echipă, din acest motiv o să solicit ajutorul tuturor, iar dacă vom avea o deschidere şi din partea celor care au folosit acest subiect în perioada campaniei şi după aceea au uitat de el, sper să luăm o decizie.
Aşa după cum ştiţi, termenul a fost restabilit pentru 2021(…)Aş vrea ca acest subiect să nu mai fie politizat, să nu mai fie atribuit nimănui, poate am greşit şi eu promovându-l excesiv, din dorinţa de a face până la urmă acest proiect, şi sper ca până la sfârşitul anului să avem un răspuns foarte clar: e albă sau e neagră. Eu cred că e păcat să avem toate evenimentele astea majore generate de Consiliul Judeţean Alba şi Primaria Municipiului Alba Iulia şi să nu luptăm pentru o ţintă mai mare. Important este să ne înscriem şi să lucrăm foarte serios pe treaba asta ”, a declarat Florin Roman, vicepreşedinte al CJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură”
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu o sinteză în cifre a unui deceniu în care Klaus Iohannis a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii