Algoritm
De peste două decenii, de când politica a devenit o parte importantă a activităţii mentale a aproape tuturor românilor, auzim foarte des pomenindu-se termenul „algoritm”. Avându-şi rădăcina în matematică, „algoritmul” a devenit un termen foarte des folosit de politicieni, esenţial pentru descurcarea iţelor intereselor partidelor. Vorbesc despre interesele partidelor pentru că în cele peste două decenii în care „algoritmul” s-a transferat de la matematică la politică ni s-a demonstrat că nu interesele cetăţenilor sunt preocuparea politicienilor, ci propriile interese particulare, sau cele de grup. Există şi excepţii, dar, din nefericire, nu suficient de multe încât să ne schimbăm percepţia.
Conform definiţiei, un algoritm este o metodă sau o procedură de calcul alcătuită din paşii elementari necesari pentru rezolvarea unei probleme sau categorii de probleme. Pentru ca un algoritm să-şi atingă scopul este imperios necesar ca el să fie corect, altminteri soluţia oferită problemei este eronată. În politică problemele sunt multe şi spinoase, mai ales când vine vorba despre influenţă şi putere. Pentru că perioada care a urmat partidului unic le-a deschis românilor cheful de mărire au apărut partide ca ciupercile după ploaie şi nici măcar acum nu s-a putut realiza o coagulare a două-trei forţe politice suficient de puternice încât să formeze singure guvernul. De aceea, algoritmul este foarte important pentru împărţirea funcţiilor, a candidaturilor (că tot ne aflăm într-o perioadă preelectorală) sau a reprezentării în unele dintre instituţiile de vârf ale statului, cum sunt Curtea Constituţională a României sau Televiziunea Română, de exemplu. Cât de importantă este această reprezentare am văzut cu ocazia referendumului eşuat de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. S-au făcut atunci presiuni asupra judecătorilor CCR şi toţi am calculat cine câţi judecători a numit la Curte pentru a presupune care va fi votul. Prea puţini dintre politicieni şi comentatori au mizat atunci pe prevederile legii. Noroc că judecătorii au făcut-o şi chiar dacă rezultatul judecăţii lor nu corespunde voinţei electorilor, este extrem de important că el corespunde legii. În iureşul entuziast care a urmat preluării guvernării de către Uniunea Social Liberală printre instituţiile în conducerea cărora s-au „operat” modificări după principiul majorităţii dar cu nerespectarea algoritmului impus de data aceasta chiar prin lege este Televiziunea Română. Atunci acuzându-se managementul foarte prost şi politizarea televiziunii publice s-a schimbat Consiliul de Administraţie. În noul CA au intrat numai reprezentanţi ai USL, reprezentanţii PDL fiind excluşi, deşi legea le dădea dreptul de a avea oameni acolo. Încet, încet însă lucrurile intră în făgaşul legal şi Parlamentul este nevoit să rediscute săptămâna viitoare componenţa Consiliului de Administraţie al SRTv, după ce Curtea Constituţională a decis că opt dintre membrii noului CA au fost aleşi fără a se păstra algoritmul politic. Adică fără a respecta corectitudinea paşilor meniţi să asigure, cât de cât, o reprezentare proporţională corectă a tuturor opiniilor politice la nivelul televiziunii publice.
Oricât de detestabil, de controversat a devenit algoritmul în politică, mai ales pentru că el oferă ocazia ideală de a vedea care este calitatea politicienilor şi onestitatea acţiunilor lor, el este util. Suntem în situaţia de a spune: „Rău cu rău, dar mai rău e fără rău!” Asta, atât timp cât, repet, nu avem partide suficient de puternice încât să formeze guvernul singure. Indiferent care va fi rezultatul alegerilor generale din 9 decembrie, pentru că principalele forţe care luptă pentru voturile alegătorilor sunt alianţe politice vom asista, din nou, la o mare împărţeală a puterii, a banilor şi influenţei, după algoritm.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 2 zile
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci