Rămâi conectat

Sport

Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia: Cred că cel puţin la nivelul judeţului Alba e momentul să realizăm o Carte Albă a finanţării sportului de performanţă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia: Cred că cel puţin la nivelul judeţului Alba e momentul să realizăm o Carte Albă a finanţării sportului de performanţă. Ar fi un gest de responsabilitate cu privire la strategia de susţinere a sportului pe care am dezvoltat-o în ultimii ani.

Ca om care crede că România se poate schimba folosind principii care să excludă înverşunarea politică, miza măruntă a unor campanii electorale fără sfârşit şi discuţiile sterile despre cum ar fi putut să fie. În aceşti ani care au trecut peste noi de la Revoluţia din 1989, perioadă de timp suficient de mare pentru a putea înţelege că puţine domenii au avut parte de viziune şi de strategie pe termen lung, că puţine domenii de activitate au ştiut să îşi preţuiască oamenii valoroşi capabili să genereze prin muncă şi devotament performanţă. Ne uităm cu admiraţie la ceea ce au reuşit să facă sportivii români de-a lungul anilor, bucurându-ne atunci când la competiţii de nivel continental sau mondial se intona imnul de stat al României. În schimb însă ca strategie naţională, ca suport real şi aplicat sportul a fost văduvit de înţelegerea simplă a unui principiu de viaţă la fel de simplu acela că fără o bază de selecţie numeroasă generată de sprijinirea sportului şcolar, a centrelor de copii şi juniori nu poţi spera peste ani la performanţă. Politicile guvernamentale în domeniu au ţinut mai mult de generarea unei imagini care să sprijine un politician sau altul, s-au rezumat la terenuri de fotbal în pantă, la săli de sport pe care puţine comunităţi puteau să le susţină, ignorându-se asigurarea unei baze logistice de calitate acolo unde seminţele performanţei se puteau vedea.

            Din când în când, atunci când mulţi dintre politicieni se pozează cu performerii români e bine să ne aducem aminte de efortul acestora din urmă, de mediul privat care deşi nu beneficiază de o lege a sponsorizării favorabilă, a înţeles să sprijine sportul de calitate, e bine să ne aducem aminte de sacrificiile făcute de aceştia pentru a duce numele României pe cele mai înalte culmi. Mulţi dintre politicieni deşi apar în poze şi emisiuni de televiziune alături de sportivi nu au nici un merit, căpuşând de fapt munca şi pasiunea unor oameni, nespunând de fapt câţi dintre banii alocaţi de către consiliile locale s-au risipit pe acţiuni care nu aveau nici o legătură cu performanţa adevărată, uitând de cele mai multe ori că alergatul în jurul instituţiilor publice pentru îndeplinirea sarcinilor de partid nu e vreo ramură sportivă. Trăim având această necesitate de a înţelege mai bine că până nu sprijinim sportul de performanţă acolo unde ea este demonstrată şi recunoscută internaţional nu se vor vedea rezultatele care să ne transforme într-o forţă în acest domeniu. Trăim această situaţie absurdă în care visele sportivilor din cluburile de stat sunt mai valoroase decât ceea ce fac efectiv în competiţii, generăm situaţii absurde obligând sportivi de talie europeană să meargă mii de kilometri cu mijloace de transport improprii pentru că resursele comunităţii nu ajung şi pentru asta, ca şi când asta nu ar fi suficient de important.

Ceea ce vreau să spun şi o să mă lupt pentru acest principiu orice poziţie politică aş ocupa, este că până nu schimbăm modul de gândire şi planificare cu privire la finanţarea sportului fie el local sau naţional, nu o să putem realiza mare lucru şi că ceea ce obţin totuşi aceşti oameni deosebiţi în competiţii are la bază o pasiune pe care o poţi înţelege doar discutând cu aceşti oameni. Sportul aşa cum îl înţelegem acum nu poate să genereze pe termen lung performanţa pe care o poate determina valoarea sportivilor noştri, sportul nu poate respira corespunzător atâta vreme cât finanţarea lui e mereu discutabilă, nu poate respira corespunzător atât timp cât autorităţi locale şi judeţene finanţează cluburi sportive a căror situaţie juridică e incertă. Poate că nu ar strica cel puţin la nivelul judeţului Alba să realizăm Cartea Albă a finanţării sportului de performanţă. Am găsi multe răspunsuri la multe dintre întrebările noastre cu privire la strategia în domeniu. Sportul şi performanţa nu pot face casă bună decât cu strategia pe termen lung şi mai ales cu capacitatea de a-i premia pe cei cu rezultate şi de a-i amenda pe cei care o mimează.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj – CSM Constanța 3-2, în Divizia A1 | Probleme pentru vicecampioană

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – CSM Constanța 3-2, în Divizia A1 Volei Alba Blaj a învins CSM Constanța, scor 3-1 (29-27, 25-17, 23-25, 24-26, 15-11), în etapa a 15-a a Diviziei A1, ultima reprezentație a anului în „Alba Blaj” Arena. Primul parțial a avut o desfășurare electrizantă, fiind adjudecat de gazde cu 29-27. Vicecampioana României a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea