Cu Brokerul de Credite economiseşti timp şi bani
Toţi ne dorim timp şi bani. Poţi să cauţi singur credit dar sacrifici timpul. Să strângi oferte, să le compari, să te documentezi, să strângi hârtii, să explici situaţii, să înţelegi fiecare termen pe numele lui de botez din fiecare bancă, să aştepţi răspunsuri, să dai telefoane, să refaci hârtii şi când crezi că ai terminat poate a apărut o altă ofertă mai bună şi o iei de la început.
Doar prin Kiwi Finance ai şi bani şi timp pentru că noi ne ocupăm de tot până la momentul în care semnezi contractul de credit şi îţi iei banii. În plus îţi garantăm că suntem un filtru ce înlătură deciziile neinspirate.
Oferte de credite sunt multe pe piaţă, peste o mie, cărora băncile le ataşează şi condiţii promoţionale. Însă nu întotdeauna ofertele care sună bine sunt şi cele mai ieftine. Şi dacă nu cunoşti toată piaţa cum ştii că ai găsit creditul cel mai bun? Doar în Alba Iulia există cel puţin 20 de bănci care oferă o gamă largă de creditare pentru clienţi. Cât timp îţi ia să cunoşti ofertele de la toate aceste bănci ca să fii sigur că ai ales cea mai bună variantă de la momentul respectiv? Probabil că cel puţin 10-15 minute de fiecare. În plus nu ai siguranţa că se aprobă dosarul şi nu ţi-ai irosit timpul.
De 8 ani experţii în credite KIWI Finance lucrează zilnic cu toate produsele bancare, calculează costurile creditelor, compară continuu ofertele şi condiţiile de eligibilitate. Te pot ajuta şi pe tine să alegi cea mai bună ofertă şi astfel să economiseşti sume importante de bani, timp şi nervi. În ultimul an, piaţa creditelor a cunoscut o diversificare a modalităţilor de finanţare, prin produse dedicate specificului tranzacţional şi situaţiei financiare individuale. Astfel că alegerea celui mai bun produs bancar poate deveni o adevărată aventură. Motivele alegerii trebuie să ţină seama de mai multe aspecte:
· costuri
· rapiditatea răspunsului de la bancă
· flexibilitatea clauzelor contractuale
· acceptarea unei game variate de câştiguri în calculul veniturilor
· interpretarea istoricului de plată din Biroul de Credit
· acceptarea garanţiilor
· situaţii specifice în istoricul de muncă şi în tipul veniturilor.
GBC Broker de credite este partenerul local al Kiwi Finance. Beneficiezi de consultanţă gratuită şi servicii de calitate, o multitudine de oferte bancare într-un singur loc, oferta salvatoare o afli în maxim 24 ore, economiseşti timp fără să te mai plimbi din bancă în bancă, ai transparenţă maximă legată de costurile şi condiţiile împrumutului, găseşti în noi un sprijin real până la finalizarea dosarului. Cu noi lucrurile sunt extrem de simple pentru că le facem în locul tău.
Andreea Gherman
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Locuința unor albaiulieni, decor de vis de Crăciun: Mii de luminițe, reni și un Moș Crăciun, împodobesc terasa și balconul
Locuința unor albaiulieni, decor de vis de Crăciun: Mii de luminițe, reni și un Moș Crăciun, împodobesc terasa și balconul Magia sărbătorilor de iarnă a pătruns de zile bune în casele albaiulienilor, cu săptămâni chiar înainte de venirea Crăciunului. Unii dintre aceştia, mai ales cei care au copii acasă, şi-au împodobit casele cu multe luminiţe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
MESAJE de CRACIUN fericit 2024! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători