Rămâi conectat

Curier Județean

CJ Alba a lansat licitația pentru consolidarea podului peste Ampoi din apropierea șoselei de centură

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Consiliul Județean Alba pune la bătaie suma de 994.101 lei ce reprezintă valoarea estimată pentru lucrările de consolidare a podului de pe DJ 107, peste râul Ampoi, din apropierea centurii ocolitoare a municipiului Alba Iulia.

Licitația a fost lansată miercuri iar data limită de depunere a ofertelor este 3 octombrie 2012. Criteriul de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut.

Potrivit memoriului tehnic ce însoțește documentația licitației, până în acest moment asupra structurii de rezistenţă a podului nu au fost executate lucrări de reparaţii sau consolidare, iar lucrările de întreţinere au constat în reparaţii la parapete şi refacerea parţială a căii pe partea carosabilă. Pentru menţinerea în stare de viabilitate a drumului DJ 107, se impune consolidarea structurii podului astfel încâtacesta să aibă un gabarit corespunzător a două benzi de circulaţie.

Durata de execuţie este de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor iar perioada de garanţie de bună execuţie este de 24 luni de la terminarea lucrărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc duminică seara pe autostrada A10. Trei autoturisme s-au ciocnit în zona CIC Dumbrava. Citește și: FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea