Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputatul PDL Clement Negruț este unul dintre noii secretari ai Biroului Permanent din Camera Deputaților

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Plenul Camerei Deputaților a validat luni, cu 188 de voturi pentru și opt împotrivă, componența Biroului Permanent în care, pe funcția de secretar a fost ales deputatul PDL de Alba, Clement Negruț.

Acesta a declarat pentru ziarulunirea.ro că în interiorul grupului parlamentar al PDL au fost inițial 3 propuneri și a fost ales de colegii săi pentru această funcție, după care a fost validat prin vot secret, în plenul Parlamentului.

Conform noului algoritm PDL are dreptul la 3 funcții în Biroul Permanent. Una de vicepreședinte în care a fost ales Ioan Oltean, una de secretar și una de chestor în care a fost ales Gheorghe Albu. În mod normal PDL ar fi trebuit să aibă două funcții de vicepreședinți însă una a fost dată grupului de parlamentari ai UNPR”, a declarat Negruț.

În urma votului de astăzi, în această sesiune parlamentară noii vicepresedinți ai Camerei Deputatilor sunt: Viorel Hrebenciuc (PSD), Alina Gorghiu (PNL), Ioan Oltean (PDL) și Eugen Nicolicea (grupul progresist).

Funcțiile de secretari ai Biroului Permanent au fost ocupate de Clement Negrut (PDL), Georgian Pop (PSD), Cristian Buican (PNL), Niculae Mircovici (grupul minorităților naționale).

Chestori sunt Nicolae Bănicioiu (PSD), Gheorghe Albu (PDL), Dan Motreanu (PNL), Deneș Seres (UDMR).

Au votat 197 de deputati, iar un vot a fost anulat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în comuna Rimetea: Licitația de peste 400 mii de lei, lansată în SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în comuna Rimetea: Licitația de peste 400 mii de lei, lansată în SEAP Primăria comunei Rimetea a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru „Delegarea de gestiune prin concesiune a Serviciului de iluminat public al Comunei Rimetea, judetul Alba”. Valoarea totală a investiției este de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea