Primăria Ocna Mureș pune la bătaie 200.000 de euro pentru repararea străzilor
Aproape un milion de lei, adică aproximativ 200.000 de euro, va plăti în următoarea perioadă Primăria Ocna Mureș pentru reabilitarea mai multor străzi din oraș. Patru contracte au fost atribuite recent în urma lansării unor licitații.
O parte din acești bani, respectiv 96.077 de lei vor fi plătiți pentru ”repararea strazilor și trotuarelor degradate din orașul Ocna Mureș, prin aplicarea de plombe asfaltice sau, daca este cazul, prin așternere de covor asfaltic”. Licitația a fost câștigată de o firmă din Turda care trebuie să finalizeze lucrările în 30 de zile de la data semnării contractului.
Lucrările de modernizare a străzilor Mălinului, Vasile Lucaci, Ion Creangă și Colonia Monchim vor fi executate de o firmă din Cluj care a câștigat licitația oferind un preț cu aproximativ 4,5% mai mic (234.531 de lei) decât valoarea estimată a contractului. Pentru acești bani firma va trebui să asigure așternerea straturilor de piatră spartă, binder de criblură, strat de uzură din betona sfaltic, ridicarea la nivel a capacelor de vizitare și a gurilor de aerisire.
Aceleași lucrări vor fi executate și prin celelalte două contracte, în valoare de 352.473 de lei și respectiv 274.109 lei, care au fost câștigate de Societatea de Drumuri și Poduri Locale Alba și prevăd modernizarea străzilor Ștefan cel Mare (cu o lungime de 970 m), în primul caz și străzilor Cuza Vodă, Ec. Varga și M. Kogălniceanu (lungime totală 993 m), în cel de-al doilea caz.
Potrivit reprezentantului administrației locale persoanele ce locuiesc pe aceste străzi și nu sunt racordate la reţelele de apă, canal şi gaze naturale au fost avertizate că trebuie să obţină autorizaţie de branşare şi să execute aceste lucrări deoarece după modernizarea străzilor, timp de 5 ani nu se mai eliberează autorizaţii de branşare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Jandarmii montani pregătiți pentru sezonul de iarnă: Recomandări pentru persoanele care merg pe munte
Jandarmii montani pregătiți pentru sezonul de iarnă: Recomandări pentru persoanele care merg pe munte Jandarmii de la posturile montane sunt la datorie și le recomandă iubitorilor de drumeții să manifeste prudență, să se informeze cu privire la prognoza meteo și la starea traseului înainte de a porni la drum și să nu se abată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan