Democraţia lui Barroso

„Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”. Aşa strigau românii acum 68 de ani, după 23 august 1944, când tancurile sovietice ne-au impus o nouă democraţie populară, de tip stalinist, made în URSS. O democraţie în care au fost lichidate elita politică şi intelectuală a României, ţărănimea harnică şi prosperă, proprietatea şi libertatea cuvântului, iar ţara a fost aservită puterii de la Moscova. Atunci am fost obligaţi să importăm o democraţie care nu avea nici în clin nici în mânecă cu realităţile şi tradiţiile românilor.
Acum, pe străzile din România se strigă din nou lozinci vizavi de noua democraţie impusă de data aceasta nu de Moscova, ci de Bruxelles, adică de noii noştri stăpâni din Uniunea Europeană: o democraţie a la Barroso, care i-a trasat lui Victor Ponta sarcina (de partid) ca la referendum să se respecte o nouă regulă şi o normă care nu se mai aplică nicăieri în Europa, la niciun fel de alegeri. Adică, nu regula democratică potrivit căreia cine vrea să voteze se prezintă la urne, optează pentru unul sau altul dintre candidaţi (deşi uneori s-ar putea să fie unul singur!), şi câtă lume a votat atâta a contat şi s-a contabilizat în stabilirea victoriei. Astfel, cei care au rămas acasă şi nu au participat la vot nu sunt băgaţi în seamă, nu sunt luaţi în calculul electoral nici la DA, nici la NU! Numai la noi, potrivit unei democraţii impuse de Barroso, cei care stau pe tuşă şi privesc spectacolul electoral, ca la teatru, sau mai bine zis la circ, sunt declaraţi din oficiul listelor electorale, ca şi votanţi şi chiar câştigători, după principiul stalinist „nu contează cine e pe liste, contează cine numără voturile”. Şi nici chiar voturile nu mai contează, din moment ce 7,5 milioane de români au fost degeaba pe frontul referendumului şi chiar au învins pentru a schimba ceva în ţara asta. Astea sunt libertatea şi democraţia impuse de Barroso şi „importate” cu ochii închişi de un premier şi un preşedinte fără sânge în instalaţie, vorba lui Brucan. Aşa le trebuie lui Ponta şi lui Antonescu, dacă nu au stat în picioare în faţa comisarilor de la Bruxelles, ca odinioară Mihai şi Petru Groza în faţa comisarilor sovietici de la Moscova!
De ruşi şi de democraţia lor am scăpat cu greu, de abia prin decembrie 1989, dacă nu şi mai târziu sau poate nici acum! De noua democraţie importată de la Bruxelles vom scăpa însă şi mai greu, aşa cum nu vom putea stopa nici importurile de alimente, de băuturi şi droguri made în UE şi nici jaful bogăţiilor patriei cum sunt petrolul, pădurile şi, azi-mâine, aurul. Singura soluţie, sper să nu fie o nouă revoluţie, ci una impusă de un preşedinte şi un premier cu atribuţii constituţionale clare, precise, responsabile, aşa cum impun fie o republică prezidenţială (de tip SUA), fie una parlamentară (de tip nemţesc sau englezesc).
Eu optez pentru o republică prezidenţială, aşa cum a mai fost condusă România de către mari şefi de stat, Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Al. I. Cuza, Carol I sau Ceauşescu, căci românilor le-a plăcut enorm să aibă un tătuc! Şi dacă le place şi sunt înnebuniţi atât de mult după un şef de stat puternic, dictatorial, de ce nu le-am satisface visurile? Cu o condiţie: să nu fie de tip Barroso, ca odinioară Stalin! Să fie un român de-al nostru verde, drept şi frumos ca şi brazii Carpaţilor…
În concluzie, referendumul şi democraţia impuse de dictatul în 11 puncte al domnului Barroso au semănat haos în ţară, ceea ce probabil s-a şi vrut de către cei care au condus şi conduc lumea după principiul „Divide et impera”.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI