Economia, încotro?
În tot acest interminabil război politic, cel mai mult are de suferit economia şi, bineînţeles, românii. Asta deoarece pe lângă faptul că economia este aproape blocată, iar investitorii străini caută să investească în alte zone şi ţări mai stabile, deprecierea semnificativă leului din ultima vreme le-a golit cu totul buzunarele românilor. Săptămâna trecută s-a încheiat misiunea FMI în ţara noastră, condusă de noul negociator-şef, olandezul Erik de Vrijer. După zile bune de negocieri, guvernul condus de Victor Ponta nu a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii Fondului să accepte toate măsurile fiscale pe care şi le-a propus şi le-a anunţat de altfel şi populaţiei. Ba mai mult, aceştia ne-au pus şi un număr de patru condiţii pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului stand-by de către boardul FMI. Este vorba de majorarea preţului la gaze de la 1 septembrie cu 5 la sută pentru populaţie şi 10 la sută pentru firme, precum şi privatizarea Oltchim, vânzarea a 5 la sută din Transgaz şi plata arieratelor acumulate de autorităţile locale. Erik de Vrijer a avertizat că în lipsa uneia dintre cele patru măsuri, boardul FMI nu va analiza concluziile misiunii. Ceea ce dă iarăşi de gândit este faptul că, deşi premierul Ponta a anunţat încă din luna mai a acestui an că vor fi introduse, din 2013, cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice de 8, 12 şi 16 la sută, Guvernul nu a reuşit să convingă FMI de sustenabilitatea acestui proiect, reprezentanţii Fondului spunând că dacă s-ar proceda aşa, ar fi nevoie şi de trepte de impozit de peste 16 la sută. Nici în ceea ce priveşte măsura anunţată de reducere a TVA la produsele alimentare, guvernanţii noştri n-au avut succes în a obţine ok-ul FMI, şeful misiunii arătând că nu crede în beneficiile acestei măsuri pentru consumatori. El a explicat că „experienţa din diferite state a arătat că reducerile TVA la produsele alimentare nu au dus niciodată la preţuri mai mici la raft, dar au încurajat mai degrabă evaziunea fiscală şi au dus la profituri nejustificate pentru producători”. Tot domnia sa a mai afirmat despre cota standard de TVA de 24 la sută din România că, deşi este relativ mare comparativ cu alte ţări, eficienţa acesteia rămâne încă scăzută faţă de alte state. Colac peste pupăză, după toate analizele făcute, prognoza de creştere economică a României pentru acest an a fost ajustată semnificativ în jos de FMI, de la 1,5 la sută la 0,9 la sută. Cei de la FMI au atras totodată atenţia Guvernului României asupra faptului că pentru perioada următoare este importantă menţinerea disciplinei „stricte” în cheltuirea banilor publici, precum şi reducerea arieratelor guvernamentale şi din sectorul sanitar, avertizând că este important să nu existe cheltuieli suplimentare înainte de alegerile din toamnă. Ceea ce au lăudat totuşi reprezentanţii FMI este faptul că există unele progrese înregistrate în reforma sectorului energetic, care sunt indispensabile pentru a potenţa creşterea pe termen lung. Sectorul energetic ar trebui să fie foarte profitabil şi să fie motorul investiţiilor şi al veniturilor guvernamentale, astfel încât să se poată folosi aceşti bani pentru investiţii în sănătate, educaţie, infrastructură. De asemenea, în domeniul transporturilor sunt necesare eforturi majore pentru a îmbunătăţi eficienţa investiţiilor publice, în special în privinţa reţelelor de cale ferată şi drumuri. Există, potrivit oficialilor FMI, multe proiecte demarate şi nefinalizate, ceea ce menţine o rată destul de scăzută a absorbţiei fondurilor europene în domeniu, ce scade implicit şi veniturile bugetului consolidat al statului din impozitele pe salarii, iar pe de altă parte ar putea conduce la creşterea semnificativă a locurilor de muncă.
Una peste alta, se apropie iarna, iar preţul la gaze naturale va creşte. A crescut şi probabil va mai creşte şi preţul combustibililor, dar şi preţul alimentelor de bază. Seceta ne-a mai păpat aproape jumătate din recolta estimată a acestui an, iar ca urmare preţul grâului va face pâinea mai scumpă. Cum vom trece în aceste condiţii peste iarnă, care se anunţă de pe acum a fi una dintre cele mai grele din 89 încoace?!?
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 53 de minute
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 5 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi