Despre voinţa majorităţii

    Am trăit în ultimele săptămâni cu toţii momente deosebit de fierbinţi derulate pe scena politică a ţării. Toată această bătălie politică oarbă pentru putere şi deţinerea supremaţiei asupra instituţiilor fundamentale ale statului ne-a făcut foarte mult rău atât în plan intern cât şi în cadrul Uniunii Europene. Eu, unul, chiar nu-mi dau seama de ce USL s-a grăbit atât de mult pentru a-şi adjudeca toate instituţiile statului într-un timp atât de scurt. Timpul oricum le era favorabil, şi dacă toate lucrurile erau gândite şi lăsate să se deruleze normal, democratic, în timp, cred că şi formaţiunile politice ce compun USL erau mult mai câştigate. La fel şi ţara noastră, atât în interior cât şi ca imagine în cadrul Uniunii Europene. Şi nu în cele din urmă, economia ţării, moneda naţională şi veniturile românilor nu ar fi fost compromise atât de mult. Câştigaseră oricum alegerile locale din 10 iunie cu un scor confortabil şi, dacă ar fi avut răbdare, le-ar fi câştigat şi pe cele parlamentare din toamna acestui an, şi astfel şi-ar fi putut impune, într-un mod total democratic, prin validarea la urne, modul propriu de conducere a ţării, respectiv a destinelor românilor în viitorii ani. Nu cred că preşedintele Traian Băsescu, după ce i-a încredinţat mandatul de premier dlui Victor Ponta, se mai putea opune actului guvernării USL, iar cu puţină răbdare şi diplomaţie se putea chiar conta pe o coabitare cu acesta, în interes naţional. Aşa, acum, prin toate cele întâmplate, va fi nevoie poate de ani de zile pentru a reface imaginea instituţiilor democratice ale ţării, precum şi pentru a reporni motoarele economiei şi a asigura astfel un trai mai bun românilor.
În acţiunea USL de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu, liderii USL fac mereu trimitere la voinţa majorităţii, respectiv la faptul că, prin acţiunea parlamentară de suspendare a preşedintelui, nu au făcut altceva decât să-l trimită pe acesta din nou în faţa poporului pentru a-şi valida mandatul, invocându-se principiul statului de drept. Numai că, aşa cum spune analistul Dragoş Paul într-un comentariu pe această temă, „Statul de drept nu este doar un instrument de determinare, rafinare, agregare şi regularizare a voinţei şi preferinţelor cetăţenilor, ci şi unul de menţinere în frâu a acestora. (…) De ce? Pentru că statul de drept este mecanismul prin care în lumea civilizată se încearcă blocarea oricărei forme de tiranie şi autoritarism: a regelui, a parlamentului, a guvernului, a oligarhilor, a preşedintelui, a aristocraţilor, a capitaliştilor, a proletarilor, dar chiar şi a poporului”. Asta deoarece, spune analistul, „Ideea de a recunoaşte primatul poporului sau mai bine zis al cetăţeanului, când e vorba de marile decizii colective şi publice este un lucru. Ideea că orice îi trece prin cap unei majorităţi de cetăţeni la un moment sau altul, este corect şi legitim, este altceva. Primul este un principiu democratic. Al doilea este principiul populismului şi al anarhiei”- spune acesta. Faptul că o opinie se întâmplă să fie majoritară la un moment dat nu înseamnă că ea trebuie să devină legea locului sau politica de guvernare. Instituţiile statului de drept asigură exact acest proces prin care volatilei, confuzei şi de cele mai multe ori nesustenabilei opinii majoritare i se interpune un sistem de reguli, proceduri şi mecanisme prin care se introduce o oarecare ordine şi o oarecare aliniere la anumite norme substanţiale şi procedurale de justiţie, inclusiv cea a ciclurilor electorale. „Prin instituţiile statului de drept, legea (normele şi procedurile) trece deasupra voinţelor, fie ele individuale (regi, miniştri, potentaţi), fie colective (popor, clase sau grupuri sociale). Domnia legii înseamnă că regulile jocului nu se schimbă peste noapte după bunul plac şi fluctuaţia unor opinii sau voinţe, ci după nişte proceduri complexe care presupun deliberare colectivă şi timp. Aceste mecanisme şi proceduri – statul de drept sau domnia legii – sunt în cele din urmă darul suprem în materie de organizare politică făcut omenirii de către gânditorii liberali clasici occidentali, care au dat astfel şansa lumii întregi să iasă din ciclul nesfârşit de regimuri bazate pe putere pură şi absolută: a monarhului, a aristocraţilor, a poporului”- concluzionează analistul. Oare vor pricepe şi politicienii români vreodată toate aceste valori occidentale ale statului de drept?!!

Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI