Rămâi conectat

Societate

Festivalul Naţional de Teatru pentru tineri „Orfeu” – Grupul Skepsis din Alba Iulia admis cu piesa „Jubileul”

Alexandra Mates

Publicat

în

Prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineri „ORFEU” va avea loc în perioada 13-15 Iulie 2012 în cadrul Centrului Cultural “Ion Manu” din oraşul Otopeni. La preselecţie au fost invitate să participe trupe de teatru tinere (componenţi cu vârsta între 15-35 de ani) din toate judeţele ţării, Grupul Skepsis fiind admis în Festival cu piesa de teatru JUBILEUL, de A.P.Cehov, concurând cu trupe din Bucureşti, Cluj Napoca, Giurgiu, Medgidia.

În baza aprecierii evoluţiei participanţilor, organizatorii vor acorda trofee, diplome şi premii în bani iar juriul va fi alcătuit din reputaţi actori şi regizori, profesori ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale” Bucureşti, personalităţi ale vieţii culturale, specialişti de prestigiu ai instituţiilor de profil din ţară.

Participarea se înscrie în demersul de promovare a proiectului înfiinţării teatrului comunitar Skepsis în Alba Iulia.

 Prin această manifestare organizatorii doresc să încurajeze şi să stimuleze activităţile artistice ale tinerilor, unindu-i prin teatru, oferindu-le trei zile de tabără de creaţie, trei zile de spectacole-concurs la care au fost invitaţi să participe trupe de teatru din intreaga ţară.

Programul Festivalului:

SÂMBĂTĂ, 14 iulie 2012

ora 11.00 Trupa Playground a Academiei de Studii Economice din BUCUREŞTI prezintă piesa “Cântăreaţa cheală”, de Euegn Ionescu
Sala Dem Radulescu

ora 12.00 Trupa Zorba a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din BUCUREŞTI prezintă piesa “Aleea Soarelui “, de Gabriel Pintilei
Sala Mare

ora 13.00 Trupa Fără Nume a Facultăţii de litere din BUCUREŞTI
prezintă piesa “Povesti de adormit copiii spuse corect politic”,
de James Finn Garner
Sala Dem Radulescu

ora 15.00 Trupa Skepsis a Asociaţiei “Grupul Skepsis” din ALBA IULIA prezintă piesa “Jubileul”, de Anton Pavlovici Cehov
Sala Mare

ora 16.00 Trupa nr. 9 a Asociaţiei Art EveryWhere din BUCUREŞTI prezintă piesa “Caragiale nr. 9”, de Ion Luca Caragiale
Sala Dem Radulescu

DUMINICĂ, 15 iulie 2012

ora 11.00 Trupa independentă din CLUJ NAPOCA prezintă piesa “Zmeiada Spațială”, adaptare după „Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu
Sala Mare

ora 12.00 Trupa Ex toto corde a Centrului Cultural “Ion Vinea” din GIURGIU prezintă piesa “Doctor în filosofie”, de Branislav Nușici
Sala Dem Radulescu

ora 13.00 Centrul Cultural ”Ion Manu” din OTOPENI
prezintă piesa “Nu sunt turnul Eiffel”, adaptare după Cătălina Oproiu
Sala Mare

ora 14.00 Trupa de teatru “USA” a Casei de Cultură “Ioan N. Roman” din MEDGIDIA prezintă piesa “Visul sau Damen vals”,
de Dumitru Radu Popescu
Sala Dem Radulescu

ora 15.00 Trupa independentă din CLUJ NAPOCA prezintă piesa
“This is my body. Come into my mind”,
de Alexandra Felseghi, Diana Buluga, Raluca Lupan
Sala Mare

ora 18.00 Festivitatea de premiere


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție

Unirea Ziarul

Publicat

în

Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba • Târgul de fete de la Găina • Legenda şi istoria Târgului de Fete de pe Muntele Găina ”Ține moț de hastă straiță/Să mă hâț (joc) cu hastă moață/Până mă hâțai cu moața/Se duse moțul cu straița!”… Una dintre cele mai importante şi mai inedite sărbători  ale moților […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea