Ion Dumitrel: ”USL a afectat grav democrația printr-o metodă bolșevică”
Ne aflăm într-un moment extrem de grav în istoria recentă a țării noastre. Președintele României a fost suspendat printr-o serie de încălcări ale legii, ceea ce creează consecințe pe termen lung pentru mediul politic. De acum încolo, orice președinte aleg românii el va putea fi suspendat de majoritatea parlamentară pentru motive inventate, iar calea spre orice abuz este deschisă!
Victor Ponta și Crin Antonescu au distrus în acest fel ideea de coabitare, ideea că președintele poate fi de la un alt partid decât cel care deține majoritatea în Parlament și formează Guvernul. Nu este vorba aici despre Traian Băsescu ci despre instituția Președintelui României, o instituție de bază a statului român!
Un președinte ales de oameni nu poate fi suspendat pentru că nu mai are popularitate. Ceea ce s-a întâmplat este o bătaie de joc la adresa democrației, care are alte reguli decât cele care i se aplică în acest moment lui Traian Băsescu. În democrație regula de bază este votul și nu sondajul de opinie. Chiar dacă între timp nu îți mai place de președintele pe care l-ai ales, instituția pe care o reprezintă trebuie respectată și doar tu decizi să votezi pentru altcineva. Oricine poate fi sancționat la alegeri, de cetățeni, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în afara regulilor politice. Toți cei care l-au votat pe Băsescu trebuie să fie revoltați pentru că cineva, Victor Ponta – de exemplu, a decis că votul lor nu contează.
Majoritatea parlamentară, argumentul suprem al USL, nu este o construcție bazată pe mai multe idei și pe bună credință, cum ar trebui, ci este o adunătură de politicieni obedienți, de subalterni, care se supun orbește lui Victor Ponta și Crin Antonescu. Victor Ponta a fost ales în colegiul 6 din Târgu Jiu cu 8.000 de voturi. Cam tot atâtea voturi obține și un candidat pentru un oraș mediu din județul Alba. Aceasta este reprezentativitatea lui la nivel național!
Ceea ce a făcut USL afectează grav democrația în România (toate instituțiile democratice) iar metoda e una bolșevică. Așa se face la răsărit de unde a învățat politică Victor Ponta prin intermediul lui Ion Iliescu, dar în țările cu tradiție democratică ceea ce se întâmplă acum la noi este de neînțeles, dovadă modul în care tratează presa occidentală aceste lucruri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi