Nimic despre WikiLeaks

Am aflat dintr-un articol de ziar că recent a fost Ziua mondială a poeziei. Nu ştiam până atunci de existenţa unei asemenea zile, dar mă gândesc că, dacă nu ar fi existat, ea ar fi trebuit inventată chiar acum, în 2011, anul atâtor nenorociri produse în toată lumea. Când eram copil, ai mei îmi citeau poveşti şi poezii, iar eu credeam că scriitorii se află doar între coperţile cărţilor. De aceea reţin ce uimită am fost când mama mi-a spus, cu o mândrie pe care mi-o amintesc şi acum: „Ioana, domnul acesta este poetul Aurel Pantea şi ne-a adus o carte cu dedicaţie.” Într-o clipă, dumneavoastră aţi devenit pentru mine „Poetul”, chiar dacă la vârsta aceea nu vă puteam înţelege scrisul. Vreau să cred că lucrurile s-au schimbat în privinţa capacităţii mele de a recepta poezia. În orice caz, s-au schimbat suficient ca să înţeleg ce mare nevoie avem cu toţii de ea şi cât de mult ne va costa absenţa noastră de la întâlnirea esenţială cu literatura şi cultura, în general, un fel de „negru pe negru”. Înainte de ’89 şi scriitorii, şi cititorii lor „rezistau prin cultură”. Acum, asaltaţi cum suntem de subcultură, de kitsch şi de multe alte rele, cum să mai rezistăm? Vă invit să răspundeţi la această întrebare, atât din perspectiva poetului şi criticului literar, cât şi din postura universitarului şi a redactorului-şef al excelentei reviste de cultură „Discobolul”, care, sub bagheta dumneavoastră, a împlinit recent 20 de ani.
„Dragă Ioana, trăim în perpetue ameninţari ale autenticităţii noastre, ca oameni. După sfârşitul ideologiilor, omul a început să fie ameninţat de formele proliferante ale desfrâului. În faţa agresiunilor ideologiei comuniste aveai trei soluţii: confruntarea cu riscuri enorme, chiar cu riscul vieţii, duplicitatea şi fuga aiurea, de obicei în Occident. Au fost practicate toate cele trei soluţii. În literatură, scriitorul a găsit forma de rezistenţă în aşa-zisa literatură esopică, o formă de evaziune şi protest, în acelaşi timp. Grav este faptul că, în perioada sfârşitului ideologiei comuniste, la noi, se vorbea de un construct abstract, e vorba de omul nou. Pe atunci, nu credeam că acest construct a prins rădăcini în mulţi semeni ai noştri. S-a văzut după 1989 că el e foarte viu în vieţile multor oameni. E foarte vivace şi azi în vieţile multor politicieni ce vor să ne fericească.
După căderea comunismului, psihicul celor mai mulţi a fost deblocat cu totul. De la teroare s-a trecut la desfrânare, la obscenitate. Claustrările au fost înlocuite de deschiderea desfrânată spre ceea ce înţelegeau mulţi prin libertate. Multora nu le păsa şi nici nu le pasă că libertatea înseamnă responsabilitate, că libertatea e o opţiune şi e determinată de criterii asumate. Deblocarea generală, căderea inhibiţiilor generate de teroare i-a condus pe mulţi spre rătăciri de nevindecat. Occidentul, se ştie, a pătruns în Est cu valori autentice, dar şi cu puhoaiele falselor valori. De obicei, aceste pseudovalori ispitesc zonele voluptăţii din om. Existenţa noastră factice a receptat imediat monstruozităţile promovate de mass media. S-a instaurat rapid şi cu violenţă marea neruşinare. Criteriile moralităţii au fost învinse de goana după divertisment. Vieţile celor mai mulţi sunt produse ale divertismentului. Dacă adăugăm la toate acestea, proasta calitate a celor mai mulţi politicieni, ce ne-au fericit douăzeci de ani, avem tabloul breugelian al unui marasm generalizat. Cum să te aperi? Soluţia cea mai eficientă e în cultivarea normelor vieţii creştine. Umanismul creştin te ajută eficient să nu rătăceşti. De aici, practicarea şi respectul pentru spiritul critic echilibrat, dar sever. Şi lectura cărţilor de literatură autentică. Abandonul treaz în lumea artelor. Sunt soluţii sigure.”
Ioana Romana Laurenţiu

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI