Vasile Bereș, suspendat din funcția de director al DSV Alba. Adjunctul Mihai Șipoș este noul director interimar
Odată cu trimiterea în judecată de către procurorii DNA a fostului director al Direcţiei Sanitar Veterinare Alba, la sfârșitul lunii iunie 2012, Dan Simedru, prefectul județului Alba a sesizat printr-o adresă conducerea ANSVSA, prin care solicita demiterea din funcţie a lui Vasile Bereș, până la lămurirea situației sale în justiție.
Bereș este suspendat din funcție pe perioadă nedeterminată încă din 22 iunie, iar instituția este condusă interimar de adjunctul DSV Alba, Mihai Șipoș.
În 18 aprilie 2012 procurorii DNA au realizat o percheziţie la sediul DSV, ocazie cu care au fost identificate şi alte procese verbale anulate sau reţinute, în biroul directorului. Fapta de abuz în serviciu și luare de mită, pentru care Bereș a fost trimis în judecată, este legată de relația directorului cu un supermarket din Sebeş, administrat de o companie multinaţională. Vasile Bereş ar fi solicitat, prin intermediul unui subordonat două coşuri de produse alimentare în valoare de 200 de lei. Iniţial, inspectorii DSV au pus sechestru pe o cantitate de 169 de kg de fructe pomelo de la magazinul cu pricina. Directorul supermarketului s-a autodenunţat la DNA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan