Revoluţionarul Horia Mihai Bărdaş, fost consilier local, a colaborat cu Securitatea!
Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti şi nu este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea de colaborator al fostei Securităţi a revoluţionarului Horia Mihai Bărdaş, fost consilier local în Alba Iulia. Sentinţa a fost pronunţată luni, 2 iulie, şi nu este definitivă. „Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti.
În prima fază, revoluţionarul Horia Bărdaş, care a deţinut două mandate din partea PDL în CL Alba Iulia, a câştigat procesul cu Consiliul Naţional privind Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). În 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea CNSAS prin care se solicita constatarea calităţii de informator al fostei securităţi a lui Bărdaş. Ulterior, CNSAS a făcut recurs şi, prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a obţinut rejudecarea dosarului.
Dosarul a ajuns din nou pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în februarie 2011, iar primul termen a avut loc în septembrie 2011. La termenele scurse de atunci şi până la pronunţare s-au administrat mai multe probe la dosar, inclusiv o expertiză grafică privind semnătura de pe angajamentul original de colaborator şi o comisie rogatorie pentru audierea de martori. În cele din urmă CNSAS a reuşit să dovedească în faţa magistraţilor calitatea de colaborator al lui Horia Bărdaş.
Bărdaş şi-a susţinut încă de la început nevinovăţia, spunând că dosarul este unul fabricat. El a declarat la începutul procesului, în 2009, că acuzaţia care i se aduce este faptul că ar fi pus la dispoziţia organelor de securitate, între anii 1984-1990, o locuinţă pe care o avea în chirie. „Am prezentat dovezi că nu am locuit acolo decât 6 luni, deci n-aş fi avut cum să pun la dispoziţia cuiva acea locuinţă timp de 6 ani, cum susţin cei de la CNSAS”, afirma la acea vreme revoluţionarul.
Aşteptându-se probabil la acest verdict Horia Bărdaş a renunţat la funcţia de preşedinte al Asociaţiei de revoluţionari „Decembrie 1989” dar a ieşit şi de pe scena politică, evitând să mai candideze pe listele PDL pentru Consiliul Local Alba Iulia.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan