Activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 55 din 2020, referitor la măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, sunt continuate de către Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 235 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 79 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 82 de mijloace de transport, din care 35 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.177 de persoane. De asemenea, au fost verificate 100 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 99 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 10 care nu au respectat restricțiile de deplasare și două care nu au respectat măsurile privind carantinarea.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 245 de persoane, au fost verificate 146 de autovehicule și au fost aplicate 21 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Acțiunile de control vor continua.