Rămâi conectat

Actualitate

756 milioane de lei au mers în 2012 către subvenţii în agricultură

Alexandra Mates

Publicat

în

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a comunicat, vineri, situaţia plăţilor efectuate până în prezent, aferente subvenţiilor pe 2012.

Potrivit Agenţiei, s-au făcut plăţi din bugetul naţional în valoare de 756 milioane de lei (166,5 milioane euro) pentru un număr de 642.737 fermieri din sectorul vegetal autorizaţi la plată. Plăţile sunt cele aferente Schemei de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) – Campania 2012.

Pentru anul 2012 cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la care se aplică coeficientul de reducere liniară.

Potrivit APIA, în cursul lunii decembrie 2012 au mai fost efectuate plăţi pentru PNDC vegetal în sumă de 166 milioane lei (36,5 milioane euro).

Suma totală plătită până în acest moment se ridică la 922 milioane lei (203,15 milioane euro), reprezentând un procent de 91,56% din suma alocată acestei scheme de plată pentru Campania 2012.

Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01 din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea