Rămâi conectat

Curier Județean

20 decembrie: „Fabrica de Bucurii”, la Alba Mall – licitaţie de jucării şi spectacol artistic. Unde puteţi dona jucării pentru copii nevoiasi

Alexandra Mates

Publicat

în

fabrica de bucuriiSâmbătă, 20 decembrie,  cu începere de la ora 18.00, la Alba Mall se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a evenimentului „Fabrica de Bucurii”, organizat de Fundaţia Comunitară Alba. Până în ziua evenimentului, albaiulienii şi nu numai pot dona la standul special amenajat în  holul central al Alba Mall, jucării în stare bună, care vor fi apoi dăruite, de sărbători, unor  copii din judeţ cu care soarta a fost mai puţin generoasă.

Peste 1.500 de copii din judeţ au primit de sărbători jucăriile donate în campaniile “Fabrica de Bucurii” realizate în ultimii 5 ani.

Ca în fiecare an, cei care doresc să facă o bucurie unor astfel de micuţi sunt rugaţi să trimită pe adresa de e-mail [email protected] câteva informaţii despre copii, pentru ca jucăriile strânse să ajungă la ei şi să îşi împlinească astfel menirea.

În cadrul “Fabricii de Bucurii” va avea loc tradiționala licitație  de jucării, fondurile care vor fi  strânse în acest an fiind destinate susținerii Programului YouthBank, prin care este încurajată  inițiativă civică, responsabilitatea și asumarea de către tineri a rolului de lideri. În același timp, prin YouthBank (desemnat cel mai bun program de voluntariat în educație din județul Alba, atât în anul  2012, cât și în 2013, în cadrul Galei Voluntarilor), tinerii își dezvoltă abilități importante pentru  viitoarea lor carieră și dezvoltă comunitatea. În cei cinci ani de program  (2009-2014), Fundatia  Comunitara Alba a acordat 47 de granturi tinerilor liceeni, în valoare totală de peste 81.000 lei, inițiativele în comunitate finanțate având peste 20.000 de beneficiari direcți și indirecți.“Fabrica de Bucurii” înseamnă și o sărbătoare pentru cei prezenți. Vor veni să vă încânte  Ionuț Ionescu și Școala de dans “Life is Dance”,  Antinia  –  cu un recital extraordinar și  Grupul “Skepsis”, care va descreți frunțile cu momente de umor de calitate.

Partenerii Fundației Comunitare Alba în cadrul programului YouthBank, anul școlar 2014-2015, sunt Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, Dacia Market și Giro (principali parteneri locali), Ancău Company, Restaurant Appetit, Centrul Medical „Terra Aster”, Cofetaria Corina, Clinica „Remarc Dent”, Pensiunea „Casa Traiana” și Argilă Algo (finanțatori), Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Tipo-Rex, Porterom, Mira Caffe, Art Deco, Societatea de Transport Public S.A., Corona, Alba Mall, Il Tartufo, Impact Design și Olimpia Todea Photography (parteneri). Fundația Comunitară Alba beneficiază de sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in CEE și Romanian-American Foundation, în cadrul programului „Fundații
Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și PACT.

Programul YouthBank este implementat în Alba de către Fundația Comunitară Alba, iar la nivel național este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare. Activitățile YouthBankRomânia sunt incluse în “YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 75.000 de euro. În prezent, programul se derulează în 15 comunități: Alba Iulia, Bacău, Baraolt, București, Cluj-Napoca, Făgăraș, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Tîrgu‐Mureș, pe baza unui set comun de principii  și standarde agreate de către partenerii locali și naționali ai programului.

Spiritul Crăciunului şi generozitatea noastră, a tuturor, pot aduce Lumina Sfintei Sărbători pretutindeni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Comercianții din Aiud, controlați de polițiști și Protecția Consumatorului: Amenzi de peste 40.000 de lei și mai multe nereguli constatate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comercianții din Aiud, controlați de polițiști și Protecția Consumatorului: Amenzi de peste 40.000 de lei și mai multe nereguli constatate Comercianții din Aiud au fost controlați de polițiștii care au dat amenzi de 41.000 de lei și au constatat mai multe nereguli. Citește și: 72 de șoferi testați pentru droguri sau alcool la volan în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea