Rămâi conectat

Actualitate

2-29 septembrie: Programul „Litoralul pentru toţi”. Tarife de la 205 lei pentru un sejur de şase nopţi

Alexandra Mates

Publicat

în

*Tarifele pentru sejururile de şase nopţi la mare, prin programul „Litoralul pentru toţi”,  încep de la 250 lei/persoană şi pot ajunge până la 985 de lei

Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) au  lansat, miercuri, programul „Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă 2013, care  se va desfăşura în perioada 2 – 29 septembrie.

Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia mai-iunie 2013, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare.

Astfel, tarifele maximale pentru un sejur de şase nopţi pentru o persoană ajung la 205 lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, 235 de lei la un hotel de două stele, fără mic dejun, 265 de lei la un hotel de trei stele, fără mic dejun, 315 lei la un hotel de două stele, cu mic dejun, 425 de lei la un hotel de trei stele, cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi 605 lei la un hotel de cinci stele, cu mic dejun.

La fel ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară, respectiv varianta „all inclusive”, care asigură toate cele trei mese – servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.

Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de 5 nopţi pentru o persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la un hotel de patru stele şi 985 de lei la un hotel de cinci stele.

Tarifele indicate exprimă o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator, se mai arată în comunicatul de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea