17 februarie| Județul Alba împlinește 55 de ani de existență: Aniversarea, marcată prin noi investiții de dezvoltare
17 februarie| Județul Alba împlinește 55 de ani de existență: Aniversarea, marcată prin noi investiții de dezvoltare
Județul Alba împlinește chiar azi 55 ani de existență. Ziua de naștere a actualului județ Alba poate fi considerată 17 februarie 1968, când a avut loc, la Alba Iulia, adunarea de constituire a Consiliului popular județean provizoriu. Ulterior, au fost înființate instituțiile necesare pentru funcționarea județului, precum și mai multe întreprinderi cu rol în asigurarea unor servicii pentru populație.
Au trecut 55 ani și – dintr-unul din județele ”oarecare” din țară – județul Alba a trecut în rândul ”fruntașilor”, ocupând locul 9 la nivel național, în privința creșterii economice și a Produsului Intern Brut pe locuitor. Concret, în anul 2020, valoarea PIB/județ a depășit 17,6 miliarde lei, iar valoarea PIB/locuitor în județul nostru Alba a fost de 54.586 lei, mai mult decât dublu față de anul aderării la UE. Acest lucru a fost posibil datorită interesului administrației pentru dezvoltare continuă și sustenabilă, prin atragerea de fonduri europene și naționale, în beneficiul tuturor cetățenilor. Conform prognozelor oficiale și ținând cont de calendarul de investiții propuse în următorii ani, până în anul 2026 județul Alba poate ocupa locul 7 din România, în privința gradului de dezvoltare.
În ultimii 15 ani, județul nostru a atras resurse importante pentru dezvoltare, fiind derulate în total 4345 proiecte, prin toate programele finanțate din fonduri europene în ultimii 15 ani, a căror valoare totală depășește 6 miliarde euro.
Dintre aceste proiecte, o relevanță foarte mare o au proiectele de infrastructură națională și județeană, care au făcut ca în Alba să avem peste 110 km de autostrăzi (A1 și A10), care traversează județul pe axele Nord-Sud și Est-Vest, precum și căi ferate modernizate sau în curs de modernizare, pe aceeași coridoare de transport național și european. Practic, județul Alba are o densitate de autostrăzi, raportată la suprafață și numărul de locuitori, comparabilă cu zone din țările dezvoltate din Occident. Aceste căi de transport beneficiază de o foarte bună conectivitate cu toate zonele județului, realizate prin investiții ale Consiliului Județean Alba pe drumurile județene, care leagă Valea Târnavelor și zona Munților Apuseni de principalele rute de transport. Astfel, în ultimii 10 ani au fost modernizați complet mai mult de 200 km drumuri județene. În plus, în următorii 5 ani vor fi investite peste 80 milioane euro, prin 9 proiecte, pentru reabilitarea a mai mult de 100 kilometri drumuri județene, în special în zona Munților Apuseni și a Munților Șureanu.
Din punctul de vedere al situației sociale, un lucru foarte important este faptul că numărul de salariați din județul nostru a depășit 90.000 persoane, fiind aproximativ la același nivel cu numărul de salariați înregistrat în decembrie 2000. Altfel spus, numărul de șomeri înregistrați la sfârșitul anului 2021 era de numai 5040 persoane, mai puțin de jumătate față de anul 2007, în timp ce rata șomajului a scăzut în perioada 2000-2021 (luna decembrie) de la 12,9% la 3,6%. În ultimii 15 ani valoarea câștigului salarial mediu net s-a triplat, depășind în prezent valoarea de 700 euro. Ultimul recensământ, organizat în 2022, indică o populație a județului de 325.703 locuitori, municipiul Alba Iulia fiind printre cele 3 municipii reședință de județ din țară a căror populație a crescut.
Un aspect important pentru noi îl reprezintă și investițiile în domeniul sănătății. În județul Alba, în ultimii ani, s-au investit aproape 33 milioane euro, prin 13 proiecte pentru toate unitățile medicale din orașele județului. Pentru noi, cele mai importante investiții au fost cele de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde am investit peste 7 milioane euro și vom mai realiza lucrări de aproape 47 milioane euro, prin Planul Național de Redresare şi Reziliență, pentru realizarea unei noi şi moderne secții de Oncologie şi a unui compartiment de Cardiologie intervențională.
În ultimii ani, Consiliul Județean Alba și administrația locală au susținut tot mai multe investiții private, cu capital românesc, străin sau mixt. Județul Alba a înregistrat în 3 decenii investiții străine de peste 2 miliarde euro. Majoritatea acestora este concentrată în Sebeș, Blaj, Cugir și Alba Iulia, dar și în localități rurale, dintre care se remarcă Ciugud, Galda de Jos, Decea. Conform datelor publicate de către BNR, județul Alba ocupă a cincea poziție la nivel național în ce privește soldul investițiilor străine directe (ISD)/locuitor. De altfel, presa economică din București a publicat mai multe materiale despre dezvoltarea județului nostru, conform cărora ”Alba era în urmă cu zece ani un județ din partea a doua a clasamentului pe harta de business a României, însă investițiile de la Cugir și Sebeş, precum și cele de la Blaj sau din apropierea Alba Iuliei, au transformat județul într-un lider al industriei din România”. Este foarte bine că la aceste inițiative s-a adăugat ambiția unor antreprenori locali din industria alimentară, din zona de producție de materiale de construcții și din industria prelucrătoare. Tot mass-media arată că: ”doar cinci județe din țară, alături de Regiunea Bucureşti-Ilfov, au performanța de a rula cel puțin 10 miliarde de lei anual cu fabricile existente, iar două dintre aceste cinci județe sunt regiunea de centru a țării: Alba şi Braşov”.
Modelul de dezvoltare din Alba ar putea fi replicat în orice județ al României. Condiția este ca atragerea de investitori să fie o prioritate pentru administrația locală, așa cum este în Alba. Aici nu este un județ al multinaționalelor, dar este un exemplu că investițiile locale cântăresc decisiv în economie. Aici este un județ al oamenilor gospodari. Cele mai mari zece fabrici din județul nostru au afaceri comparabile cu top zece unități din județe considerate mai puternic dezvoltate, dar diversitatea producției este net superioară în județul nostru din inima Transilvaniei. Astfel, exporturile județului au crescut, în perioada 2001-2021, de aproape 6 ori, depășind 1,3 miliarde euro. Și, lucru unic în țară, în anul 2017, exporturile județului Alba s-au dublat față de perioada similară a anului 2016, depășind valoarea de 2 miliarde euro, fapt care a făcut să ajungem pe locul 7 în țară.
Noi dovedim, împreună, că suntem preocupați de creșterea gradului de bunăstare și de siguranță al locuitorilor, al investitorilor, al turiștilor. De aceea, putem să-i felicităm pe toți conjudețenii noștri, pentru că am fost uniți și am construit, cu trudă, tot ceea ce se află în jurul nostru. Pentru toți oamenii din județul Alba. Pentru că, înainte de toate, noi și conjudețenii noștri suntem mândri de rădăcinile noastre, de istoria noastră de milenii, de frumusețea acestor locuri.
Oamenii de aici iubesc Alba și Alba Iulia, care înseamnă ceva deosebit pentru fiecare. La mulți ani tuturor! La mulți ani și mult succes județului nostru pe calea dezvoltării!
Ion DUMITREL
Președintele Consiliului Județean Alba
Președintele PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO | Bontea Adelina și Cornea Alexandru, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia 2024
FOTO VIDEO | Bontea Adelina și Cornea Alexandru, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia 2024 Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, s-a desfășurat anul acesta în data de 13 decembrie la Casa de Cultură a Studenților din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului