13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în 18 aprilie, iar în 22 aprilie a fost înregistrat la registratura Consiliului Judeţean Alba.
În cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii judeţeni au aprobat implementarea proiectului intitulat „Microbuze prietenoase cu mediul pentru elevii din județul Alba”, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.
Amintim că Administrația Fondului pentru Mediu a organizat în perioada 8 septembrie – 8 noiembrie 2023 prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare în cadrul acestui program. Finanțarea acestuia se realizează din venituri rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, încasate la Fondul pentru Mediu.
Citește și: Consiliul Județean Alba va cumpăra microbuze electrice cu bani din Administraţia Fondului de Mediu

Pentru a veni în sprijinul unităților administrativ-teritoriale din județul Alba, prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 263 din 8 septembrie 2023 s-au aprobat depunerea proiectului „Microbuze prietenoase cu mediul pentru elevii din județul Alba”, valoarea eligibilă a proiectului asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu, precum şi asigurarea din bugetul local al Judeţului Alba a cheltuielilor privind activitatea de publicitate privind programul prin care se finanţează proiectul, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanţarea acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu şi a cheltuielilor neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului.
În data de 8 septembrie 2023, UAT Județul Alba a depus proiectul în cadrul apelului de proiecte menţionat, iar cererea de finanţare a fost aprobată, fiind încheiat în 18 aprilie, aşa cum am arătat mai sus, contractul de finanţare.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni de la data depunerii cererii de avans sau a primei cereri de decontare, cu posibilitate de prelungire prin act adiţional.
Investiția care se dorește a se realiza prin proiect urmărește îmbunătățirea condițiilor de transport al elevilor din judeţul Alba, cu un impact minim asupra mediului înconjurător, prin achiziţionarea de microbuze școlare, prietenoase cu mediul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]