10, pentru Volei Alba Blaj! Un deceniu de la înființarea echipei din “Mica Romă”, mândria sportivă a județului
În aceste zile, mai precis astăzi, 22 mai, Volei Alba Blaj aniversează un deceniu de la înființare. În mai 2011, într-un parteneriat între Primăria municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba, s-a înfiripat o frumoasă poveste despre performanță și ridicarea ștachetei în fiecare an.
Au fost 10 ani extraordinari pentru sportul din “Mica Romă”, ce se bucură din plin de o campioană. Tot atunci, au pornit în condiții similare la nivel organizatoric, echipele de handbal din Sebeș și baschet din Alba Iulia, care însă au dispărut între timp, lucru ce întărește și mai mult ceea ce s-a petrecut la Blaj.
Grație echipei feminine de volei, micuțul municipiu de aproximativ 20.000 de locuitori a ajuns în Europa. Cu excepția fotbalului (vezi Unirea Urziceni), Blajul a devenit cea mai mica localitate din țară ce a celebrat cucerirea unui titlu, un șir început în urmă cu șase primăveri.
*Opt trofee…
Primul meci oficial s-a disputat în octombrie 2011, iar acel sezon a fost singurul petrecut pe a doua scenă. Au urmat 9 stagiuni în Divizia A1, iar Volei Alba Blaj a devenit rapid o forță. Sub comanda sârbului Darko Zakoc, antrenor care recent a încheiat colaborarea cu gruparea din Alba, trofeele s-au înșirat precum mărgelele.
Volei Alba Blaj are cinci titluri de campioană a României (2015, 2016, 2017, 2019, 2020) în ultimii șapte ani, trei Cupe ale României (2017, 2019, 2021), două eventuri naționale. Practic vorbim despre cea mai galonată echipă a voleiului feminin autohton din ultimele trei decenii. Celor opt trofee li se mai adaugă alte două medalii de argint în competiția internă (2018 și 2021), un bronz (2014, la al doilea sezon petrecut pe prima scenă), o altă finală de Cupă (2018) și disputarea unei Supercupe a României (2016).
*… și trei finale continentale!
În competițiile continentale Volei Alba Blaj a debutat în 2014, iar până în prezent a fost neîntrerupt în Europa. “Mândria” Albei a scris istorie, cu o performanță incredibilă, cel mai important rezultat din istoria voleiului feminin românesc: în 2018, finala competiției supreme, Liga Campionilor, la București, cu Vakifbank Istanbul. Intrată în elita europeană, Volei Alba Blaj a continuat să uimească “Bătrânul continent”, trecându-și în palmares trei finale în ultimii 4 ani, venind la rând Cupa CEV (2019) și Cupa Challenge (2021). Blajul și-a dorit enorm să celebreze în acest an aniversarea unui deceniu cu o triplă de vis (campionat, cupă și Challenge Cup), dar nu și-a atins obiectivul.
Rămâne însă un palmares de pus în ramă, o promisiune pentru continuarea atacării performanței și, cel mai important lucru, faptul că rezultatele echipei de volei au determinat începerea construcției unei Săli Polivalente la Blaj, singura din județ!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]