REZULTATELE definitive ale concursului de admitere la INM. Andreea Lup și Andrei Vasile Căbulea pe lista finală a celor admiși, după clasificarea în ordinea mediilor
Institutul Național al Magistraturii a publicat, la data de 6 octombrie 2015, rezultatele definitive ale concursului de admitere la INM, organizat în acest an. După clasificarea candidaţilor în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs, pe lista finală a celor admiși au rămas doi candidați din Alba: Andreea Lup, locul 17, cu media generală 8,313 și Andrei Vasile Căbulea, locul 43, cu media generală 8,093.
Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii s-a organizat pentru ocuparea unui număr de 140 locuri de auditori de justiţie. Din cele 140 de locuri de auditori de justiţie, 70 sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 70 pentru ocuparea funcţiei de procuror. La finalizarea primului an de studii auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror, conform dispoziţiilor art. 16 alin.3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La concursul din acest an au participat, la nivel național, 3.167 de candidați dintre care 285 au obținut note de trecere după prima etapă. Cea mai mare medie a fost 8,70 iar ultimul candidat admis de pe listă a obținut media 7,15.
Din județul Alba au participat 44 de candidați dintre care doar 3 au reușit să întrunească punctajul necesar pentru admiterea în a doua etapă. După susținerea interviului aceștia au obținut următoarele rezultate: Andrei Vasile Căbulea (nota 9,60), Andreea Lup (nota 9,10) și Dan Constantin Ciornei (nota 8,78).
După clasificarea celor 216 candidaţi care au trecut toate probele, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs, Dan Constantin Ciornei a obținut media generală 7,625 și s-a situat pe locul 145. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Biserica de lemn din Ghioncani, construită în 1878, a ars în totalitate în Noaptea de Înviere
Biserica de lemn din Ghioncani, construită în 1878, a ars în totalitate în Noaptea de Înviere În Noaptea de Înviere, biserica de lemn din Ghioncani construită în 1878, comuna Întregalde a ars în totalitate. Din fericire, nu există victime omenești. Potrivit IPJ Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 26 de minute
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale