Măsuri pentru a deconta mai rapid plățile agricultorilor. Guvernul a alocat 1, 7 milioane de lei Ministerului Agriculturii, din veniturile din privatizare
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepţionale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a celor de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor”, arată un comunicat de presă emis de Guvernul României.
Practic, prin actul normativ adoptat astăzi, se alocă temporar, până la 31 decembrie 2016, Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale suma de 1,786 milioane lei, din veniturile din privatizare. Această sumă se adaugă alocării temporare de 3,6 milioane lei, adoptată prin HG 174/2016 Ministerului Agriculturii, în același scop și prin același mecanism. Din sumele alocate temporar din venituri din privatizare se vor deconta mai rapid plățile agricultorilor, măsura care îi va sprijini să-și asigure resursele financiare pentru desfășurarea activităților din agricultură.
După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând să fie restituite Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură resursele necesare efectuării plăţilor de către A.P.I.A. beneficiarilor de subvenţii pentru agricultură, a ajutoarelor excepţionale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a măsurii de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți directe care se acorda în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societătile agricole și alte forme de asociere în agricultură, au fost stabilite schemele de plăți directe care se aplică începând cu anul 2015, categoriile de beneficiari ai acestor scheme de plăți, precum și condițiile generale de eligibilitate pentru acordarea plăților.
sursa: Guvernul României
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels
Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels Conținutul original de pe aplicația de social media Instagram urmează să fie prioritizat, iar conținutul „furat” urmează să fie penalizat, în urma schimbărilor modului în care funcționează algoritmul. O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare