În finala mare a campionatului, Volei Alba Blaj – CSM Târgovişte | Primele două jocuri, la finele săptămânii, în Sala „Timotei Cipariu”
La fel ca şi ediţia precedentă, Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte vor disputa finala mare a campionatului! Volei Alba Blaj şi-a aflat în această seară adversara din finala mare a campionatului feminin de volei, fază în care echipa din „Mica Romă” a acces în al doilea an consecutiv.
Echipa condusă de Darko Zakoc îşi va apăra titlul în faţa rivalei CSM Târgovişte, care a eliminat pe CSM Bucureşti (victorie cu 3-1, după ce a fost condusă cu 1-0, scor la „general” 3-2).
Formaţia din Târgovişte a produs singurul eşec al Blajului în acest sezon, în semifinalele Cupei României, de la Piatra Neamţ, când a revenit de la 0-2 şi a câştigat cu 3-2
Primele două partide sunt prevăzute vineri, 22 aprilie, la ora 18.15, respectiv sâmbătă, 23 aprilie, la ora 15.00, fiind televizate pe Digi Sport. Următoarele două întâlniri sunt lângă Turnul Chindiei, săptămâna viitoare, miercuri, 27 aprilie şi joi, 28 aprilie (dacă mai este cazul). Dacă mai este nevoie, al 5-lea joc este programat, după Sărbătorile Pascale, miercuri, 4 mai, tot la Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale