Guvernul vrea ca toate taxele şi impozitele să se plătească online
Ilan Laufer, Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a declarat miercuri, la Slatina, că Guvernul vrea ca, până la finalul anului următor, toate taxele şi impozitele să se plătească exclusiv online. Acesta a afirmat miercuri, la Slatina, că după decembrie 2018 nu vor mai exista cozi la ghişee, plăţile urmând să fie făcute doar online.
„În luna decembrie a anului 2018, ne dorim să nu mai existe cozi la ghişee. Ne dorim ca toată lumea să poată să-şi achite dările, taxele şi orice fel de altă plată, direct online. În acest sens, cred că aţi şi auzit, vor fi angajaţi de către stat o serie de consultanţi fiscali care vor oferi aceste servicii pentru cei care nu au acces la internet sau nu ştiu să o facă, în mod gratuit. Sunt foarte multe chestii care se întâmplă, în acest moment, cu mediul de afaceri din România, şi din punct de vedere al cadrului de funcţionare, dar şi din punct de vedere al cadrului fiscal”, a afirmat Ilan Laufer, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurate miercuri, la Slatina.
Reprezentantul Guvernului a mai spus că unul dintre principalele obiective îl reprezintă îmbunătăţirea mediului de afaceri, în România.
„Este foarte important pentru noi să înţelegem, în primul rând, unde ne aflăm astăzi ca şi ţară şi unde vrem să ajungem. Cred că asta este foarte important, mai ales pentru cei care sunt mai tineri. În acest moment, Ministerul pentru Mediul de Afaceri are câteva directive şi bineînţeles că una dintre principalele noastre dorinţe este să îmbunătăţim cadrul de funcţionare a mediului de afaceri în România”, a mai spus Laufer.
Potrivit acestuia, în acest sens, Guvernul deja a adoptat anumite măsuri promise, printre care creşterea plafonului pentru micro-întreprinderi, de la 100.000 la 500.000 euro, impozitul pe cifra de afaceri pentru aceste companii fiind de 1%, începând cu anul 2018. De asemenea, Laufer a mai spus că va fi impozit zero la sută taxe pe dividende, începând cu 1 ianuarie 2018 şi că urmează încă o serie de tăieri de taxe.
„Pe de altă parte, Legea prevenţiei va intra în Parlament, după ce a fost în dezbatere publică. Este o lege care are menirea de a crea un echilibru între organele de control ale statului român şi mediul de afaceri, pe de altă parte”, a mai spus secretarul de stat, Ilan Laufer.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Zeci de tineri cu rezultate deosebite din Alba, premiați de europarlamentarul Victor Negrescu: ”Au devenit ambasadori de excepție ai județului și chiar ai României în cadrul competițiilor internaționale”
Zeci de tineri cu rezultate deosebite din Alba, premiați de europarlamentarul Victor Negrescu: ”Au devenit ambasadori de excepție ai județului și chiar ai României în cadrul competițiilor internaționale” România și județul Alba au tineri de excepție. Am fost onorat să premiez zeci de tineri cu rezultate deosebite din județul nostru. De la sport la geografie, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale