FOTO, VIDEO| Prof. univ. dr. Pasquale Policastro – Doctor Honoris Causa al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Prof. univ. dr. Pasquale Policastro de la Universitatea Szczecin, Polonia, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Ceremonia s-a desfășurat în Amfiteatrul A9, iar decernarea titlului s-a făcut în urma propunerii departamentului de științe juridice ca o încununare a bunei colaborări între cele două universități.
Laudațio a fost prezentat de prof. Ioan Gânfălean, decanul Facultății de Drept.
Originar din Italia, și stabilit în Polonia, Pasquale Policastro se bucură de prestigiu în lumea juridică internațională, fiind una dintre cele mai importante personalități ale dreptului polonez și european, specialist în relații internaționale, distins cu multiple medalii și premii.
”Festivitatea de astăzi se înscrie în seria manifestărilor aniversare ale mediului academic albaiulian care marchează, în curând, împlinirea a 25 de ani de la înființarea Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Universitatea noastră este chemată, probabil, mai mult decât oricare altă instituție de învățământ superior din România, să dea măsura calității ei păstrătoare și promovare a valorilor autentice, ale științei, culturii și civilizației românești, fiind ferm așezată în tradiție și orientată spre a răspunde nevoilor imperative date de evoluția umanității contemporane. Acordarea titlului academic, doctor honoris cauza excelenței sale prof. univ. dr. Pasquale Policastro constituie pentru Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, un prilej de bucurie intelectuală și o mândrie. Prezența domniei sale confirmă colaborarea benefică și fructuoasă între Universitatea noastră și cea din Szczecin, Polonia”, a spus rectorul UAB, Daniel Breaz.
Evenimentul de decernare a titlului a fost precedat de conferința internațională “Law and its challenges – in socio-economic and administrative field” (Dreptul și provocările sale în domeniul socio-economic și administrativ) la care au participat specialiști din țară și străinătate.
[nggallery id=1199]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale