Camelia Dumitrean participă la concursul de inspector școlar general: Aș dori să aduc o schimbare în învățământul din Alba
Profesoara Camelia Dumitrean s-a înscris la concursul de inspector școlar general organizat de Ministerul Educației Naționale. Prin candidatura sa dorește să aducă o schimbare, unul dintre punctele importante de pe ”agenda” sa fiind depolitizarea sistemului educațional. Ea va concura cu Marcela Dărămuș, actualul inspector școlar general adjunct și cu Elena Ignat, directoarea Școlii ”Avram Iancu” din Alba Iulia.
Întrebată ce o recomandă pentru funcția de inspector școlar general, Camelia Dumitrean a spus: ”Am făcut o analiză a competențelor mele morale și profesionale. Am avut în vedere experiența de 26 de ani, și experiența mea în calitate de director si director adjunct. Aș dori să aduc o schimbare în învățământul din județul Alba. Trebuie să avem în vedere stimularea creativității, a inovării, a calității în învățământul preuniversitar. Totodată, am avut în vedere și discuțiile privind politizarea acestui concurs. Am pornit că e un concurs pe bune. Învățământul trebuie depolitizat. Mai ales că programul educațional are 20 de puncte și aș vrea să cred că nu sunt simple cuvinte. Al 11-lea punct se referă la depolitizarea sistemului și promovarea profesionismului. Îmi place să muncesc în echipă. Cred în puterea exemplului personal. Am răbdare și am acumulat experiență și cred că învățământul din Alba poate fi promovat și poate fi cunoscut”, a spus Camelia Dumitrean.
Camelia Dumitrean a mai deținut funcții de conducere: director și director adjunct la Colegiul Tehnic ”I.D. Lăzărescu” Cugir, unde acum este profesoară.
”Eu doresc să le felicit pentru că au intrat în această cursă (n.r. celelalte două candidate). Trebuie să ne implicăm cu toții dacă dorim o schimbare. Era mai bine dacă eram și mai mulți candidai. Sunt persoane care au experiență în învățământ. Le urez succes”, a spus profesoara Dumitrean, fiind întrebată despre cum își apreciază concurența.
Crede în corectitudinea concursului – altfel nu s-ar fi înscris – dar nu exclude varianta unei intervenții politice.
Camelia Dumitrean are 48 de ani, a terminat Facultatea de Inginerie la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Este unul dintre vicepreședinții organizației PNL Cugir și consilier local al orașului.
Probele de concurs se vor desfășura în perioada 11-20 martie 2015, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice
Concurs pentru ocuparea funcției de inspector școlar general nu s-a mai organizat de peste 8 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Pregătiri pentru petrecerea srilankezilor, la Alba Iulia, pe malul Ampoiului. Albaiulienii, invitați să le cunoască tradițiile și obiceiurile
Pregătiri pentru petrecerea srilankezilor, la Alba Iulia, pe malul Ampoiului. Albaiulienii, invitați să le cunoască tradițiile și obiceiurile Vineri după-masa, pregătirile pentru petrecerea comunității de srilankezi din Alba, dar și din alte orașe din România, sunt în toi, pe malul râului Ampoi, zona unde vor sărbători pentru al treilea an consecutiv anul nou. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica