Vouchere pentru alimente 2024: Când va fi virată prima tranșă din acest an, pe cardurile sociale
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat faptul că prima tranșă a acestui an pentru voucherele sociale va fi distribuită în a doua jumătate a lunii februarie, fiind necesară o actualizare a bazei de date în condițiile în care a crescut la 2.000 de lei venitul necesar pentru persoanele eligibile.
Și în acest an, românii cu venituri nete sub 2.000 lei vor primi carduri sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei. Acestea vor fi încărcate la fiecare două luni. Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, a anunţat că plafonul pentru acordarea sprijinului financiar s-a majorat la suma de 2.000 de lei. În acest fel, mai multe persoane care fac parte din categorii vulnerabile pot beneficia de acest program. În cadrul emisiunii acesta a fost întrebat despre care este demersul pe care trebuie să îl facă românii care până acum nu se încadrau în plafon pentru a primi banii din partea statului.
Adrian Câciu a adăugat că următoarea alimentare a cardurilor sociale va avea loc în aprilie. „Până la finalul anului, 6 tranşe, de câte 250 de lei”, a completat ministrul.
Acesta a precizat că sunt în jur de 2,5 milioane de cetăţeni care vor beneficia de aceste carduri sociale pentru alimente şi mese calde.
Astfel, pentru anul 2024, calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei va fi următorul: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie. În 2023 banii au fost încărcați pe carduri între data de 10 și 15 a fiecărei luni.
„Avem 2,6 milioane de beneficiari de carduri sociale. Noi am ridicat plafonul la cardurile sociale în acest an. Beneficiarii sunt persoanele care au venituri până în 2.000 lei. Anul trecut era la 1.700. Am avut și indexarea pensiilor și, având în vedere că încă prețurile sunt destul de sus – au început să mai stagneze, dar sunt încă sus, am zis că e mai bine să beneficieze cât mai mulți cetățeni. Prima tranșă intră în a 2-a parte a lunii februarie din această lună, undeva după 15 februarie avem primele încărcări.
Cetățeanul nu trebuie să facă absolut nimic. Nu există aici niciun efort din partea cetățeanului, totul este automat. Luăm o serie de baze de date care ne vin de la Ministerul Muncii, iar aceste baze de date validează cine este beneficiarul. Am făcut o punte față de programul vechi, în sensul în care acolo unde avem carduri deja emise să poată fi folosite în continuare. Și atunci aici, în acest caz, vom mai avea doar o încărcare.
Acolo unde au apărut cetățeni noi ca beneficiari ai programului, vom avea o emitere nouă de carduri și distribuire prin Poșta Română. Practic, cetățeanul nu va face absolut nimic decât va primi acasă cardul. O să anunțăm la momentul în care am început încărcarea cardurilor și distribuirea pentru cei care sunt noi beneficiați. Deci undeva în jumătatea lunii februarie vreau să facă acest anunț”, este declarația făcută de Adrian Câciu.
Există mai multe criterii pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru a primi acest ajutor. În primul rând, acest sprijin este acordat pensionarilor din sistemul de pensii. Totuși, este nevoie ca veniturile acestora să nu fie mai mari de 2.000 de lei.
Acest ajutor mai este oferit și copiilor și adulților care sunt încadrați cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Și în cazul acestora veniturile proprii nu trebuie să treacă de suma de 2.000 de lei net.
Sprijinul financiar mai este acordat și familiilor care au cel puțin doi copii în întreținere. Cerința este ca venitul pe membru de familie să nu fie mai mare de 675 de lei. Acesta este cazul și familiilor monoparentale, informează antena3.ro
Potrivit noii hotărâri, în ceea ce privește voucherele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din anul anterior, respectiv 250 de lei, și vor fi acordate o dată la două luni, urmând ca pentru perioada 2025-2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei, iar distribuția lor să se facă o dată la șase luni.
Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale electronice pentru alimente şi mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, faţă de 1.700 de lei, valabil anul trecut.
Pentru anul în curs, tichetul are o valoare nominală de 250 de lei şi se acordă o dată la două luni. Banii respectivi pot fi folosiţi exclusiv pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde şi pot fi utilizaţi în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări”, a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
O nouă hotărâre guvernamentală lasă mii de români fără tichete sociale! Actul normativ a intrat în vigoare din anul 2024 și constă în reducerea sumei alocate pentru hrană la sfert, compensând cu pachete de alimente. Multe categorii de beneficiari vor fi complet eliminate din schemă, începând cu anul 2025.
Potrivit OUG 115/2023, în perioada 2024-2027 vor fi două forme de ajutor de mâncare pentru persoanele cu venituri mici. Prima constă în acordarea de produse alimentare, iar cea de-a doua, în tichete sociale, pe suport electronic, pentru produse alimentare și mese calde.
Pe de altă parte, o nouă hotărâre guvernamentală, HG 70/2024, schimbă regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin. Legea a intrat în vigoare de la data de 1 februarie 2024.
Hotărârea guvernamentală prevede că în anul 2024 vor fi acordate tichete sociale odată la două luni, cu valoarea de 250 de lei. Modificarea apare din anul 2025 și prevede că până în 2027, valoarea tichetelor scade la 125 de lei. Mai mult decât atât, persoanele eligibile vor primii banii odată la 6 luni!
În anul 2024, beneficiarii stabiliți de către autorități sunt:
- pensionarii din sistemul public de pensii, cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
- copii și adulți cu grad de handicap grav, cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
- familii cu cel puțin doi copii în întreținere, cu handicap grav, care câștigă sub 2.000 de lei;
- familii cu cel puțin doi copii care câștigă sub 675 de lei de persoană;
- familii/persoane cu drept de ajutor de incluziune;
- persoane fără adăpost.
Din anul 2025, ca urmare a adoptării hotărârii, în perioada 2025-2027, vor mai primi sprijin alimentar doar cele 3 categorii:
- Pensionarii care au peste 65 de ani și primesc indemnizație socială;
- Copii și adulți cu handicap grav, care au venituri de maximum 2.000 de lei;
- Familii și persoane cu drept stabilit la ajutor de incluziune.
Tot din anul 2025, cele 3 categorii amintite sunt singurele care vor putea primi pachete cu alimente.
Pachetele cu alimente vor putea fi primite, pentru anul în curs, doar de:
- familii/persoane cu drept la ajutorul de incluziune;
- membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copil;
- persoane sau familii care se află temporar în situații critice, stabilite de către autoritățile locale prin anchete sociale.
Așadar, chiar dacă statul român va acorda și alimente, măsura îi va nemulțumi pe mulți cetățeni pentru că li s-au luat banii de tichete sociale. Într-un singur an, în 2024, vor mai putea beneficia de 1.000 de lei (250 de lei la 2 luni), dar din 2025, vor primi doar 250 de lei (125 la 6 luni). Ca urmare, valoarea ajutorului va fi tăiată, de fapt, la sfert. Inclusiv numărul de beneficiari va scădea considerabil, prin limitarea categoriilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Călin Georgescu, fost candidat la președenția României susține că se așteaptă să fie arestat: „Acum se caută fabricarea de probe, de dovezi false”
VIDEO | Călin Georgescu, fost candidat la președenția României susține că se așteaptă să fie arestat: „Acum se caută fabricarea de probe, de dovezi false” Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, susține într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook că se așteaptă să fie arestat. Călin Georgescu: „Dragii mei, bine v-am regasit! […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 17 ore
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox