Vladimir Putin susține că sancțiunile aplicate Rusiei „deschid noi posibilități”: „Companiile ruse nu au de ce să se teamă”
Vladimir Putin susține că sancțiunile aplicate Rusiei „deschid noi posibilități”: „Companiile ruse nu au de ce să se teamă”
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că sancţiunile occidentale masive adoptate împotriva Moscovei iau o mare povară de pe umerii companiilor ruse, care se pot acum instala „liniştite” în peninsula ucraineană anexată Crimeea, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Marile companii ruse, care se temeau de sancţiuni, nu mai au acum de ce să se teamă. Ele pot să vină liniştite în peninsulă, în special băncile, şi să lucreze activ în regiune”, a declarat Putin.
„Restricţiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi”, a adăugat el, în cadrul unei reuniuni guvernamentale asupra situaţiei economice din Crimeea, la opt ani de la anexarea acesteia de către Moscova.
După această anexare din 2014, urmată de o primă serie de sancţiuni occidentale împotriva Moscovei, mai multe mari grupuri ruse nu au investit în Crimeea, de teamă că ar putea fi la rândul lor sancţionate.
Însă ca represalii la intervenţia militară rusă din Ucraina începută la 24 februarie, Occidentul a adoptat noi sancţiuni, de o amploare istorică, împotriva unui mare număr de companii ruse.
Aceste sancţiuni au paralizat o parte din sistemul bancar şi financiar al Rusiei şi au provocat o prăbuşire a rublei, precum şi o creştere a inflaţiei.
Occidentul a îngheţat de asemenea o parte a rezervelor ruse deţinute în străinătate, de circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce creşte riscul unei incapacităţi de plată a Rusiei, privată de resurse pentru a-şi rambursa datoriile străine.
În contextul sancţiunilor, Putin a promis miercuri majorarea venitului minim, a salariilor funcţionarilor şi a pensiilor şi eliminarea obstacolelor administrative din calea afacerilor, pentru a surmonta ‘blitzkrieg-ul’ economic occidental.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]