Monden-Clubbing

VIDEO: Rareş Lunca sau “RimeZic” îşi cântă istoria oraşului pe ritmuri de rap. Piesa de rezistenţă – RepPrezint Alba Iulia!

Alexandra Mates

Publicat

în

Ziua Naţională a României l-a inspirat pe un tânăr albaiulian şi a compus o piesă.  Rareş Lunca a lansat o melodie prin care îşi exprimă deplina recunoştinţă şi totodată mândria că este născut în oraşul Marii Uniri, Alba Iulia. Piesa se numeşte „RepPrezint Alba Iulia” şi face parte din albumul intitulat sugestiv „Primii 10 Paşi”, o colecţie de single-uri adunate în 10 ani de activitate. Albumul a fost  lansat chiar de 1 Decembrie şi are ca scop promovarea pieselor recente dar şi a celor din anii precedenţi. Rareş Lunca, cunoscut sub numele de scenă „RimeZic” se poate mândri până în prezent cu 4 albume înregistrate, fiecare album reprezentând o perioadă din viaţa lui.  Îşi doreşte ca pe viitor să ajungă să poată trăi din muzică.

 Legat de piesa „RepPrezint Alba Iulia”, iată ce ne-a declarat acesta: „Anul 2012 e anul în care am înţeles foarte multe lucruri importante pentru mine, iar cu ocazia serbării zilei de 1 Decembrie am avut un feeling aparte datorită faptului că evenimentul principal s-a petrecut în oraşul meu. Fiecare dintre noi ne reprezentăm locul indiferent de cum este… Eu am încercat să aduc în faţă ceva plăcut şi pozitiv „, a declarat Rareş.

 Înainte de a vă prezenta piesa propriu-zisă audio şi text, vă prezint în cele ce urmează câteva date biografice ale lui Rareş.

Lunca Rareş Nicolae are 20 de ani şi s-a născut în Alba Iulia. Şi-a petrecut copilăria la Ocna Mureş, unde a fost crescut şi educat de bunicii lui, din partea mamei. La vârsta de 7 ani s-a întors în Alba Iulia pentru a urma o şcoală. „Am avut o copilărie frumoasă. Sunt convins că bunicii mei au încercat să-mi dea cea mai bună educaţie şi în mare parte au şi reuşit, dar ce ţine deja de „individul” în sine nu mai au influenţă ei. M-am întors în Alba, pentru prima dată, la vârsta de 7 ani pentru începerea şcolii, tata încă trăia, şi de aici a început totul”, spune Rareş.

La vârsta de doar 10 ani, Rareş a început să-şi povestească viaţa în versuri.

 „RimeZic în mediul virtual şi al radiourilor deschise la „noutăţi”, cu un drum de 10 ani în rap, în care au fost multe urcuşuri dar şi coborâşuri. Trag din nou din răsputeri şi îmi doresc mai mult ca niciodată să pot să trăiesc din asta. Am înregistrat până acum patru albume, iar trei dintre ele au şi iesit pe internet, fiecare făcându-şi treaba în felul lui, mai mult sau mai puţin, fiecare după cum a fost tratat. În ultimii ani am deviat un pic de la drum, fiecare ne plătim greşelile în felul şi măsurile noastre, dar multumesc că sunt aici şi că pot să fac asta. Am până în prezent câteva featuri, de care eu personal sunt mulţumit. La 12 ani VISAM să cânt cu Giovanni de la IL-Egal, vis care mi s-a îndeplinit”, a declarat Rareş Lunca.

http://youtu.be/GWqHJuPtr58

Vă prezentăm mai jos versurile piesei „RepPrezint Alba Iulia”:

Vorbesc de oraşu’ în care m-am născut
În care am crescut, unde pe toate le-am văzut
Respir istorie că pe la noi e vie
Avem cea mai mare Cetate din întreaga Românie
Lumea ne ştie de fiii lui Mihai
Fiii Apusenilor pe-un picior de plai
Aici e un colţ de rai binecuvântat
Şi strămoşii mei victorie au purtat
Nu s-au lăsat călcaţi în picioare
Au luptat cu vitejie şi onoare
Şi Iancu de Hunedoara la noi e înmormântat.
Aşa că poţi să vii c-ai multe de învăţat
De vizitat ar fi destule
Horia, Cloşca şi Crişan şi ale lor celule
Tragerea pe roată din Dealu’ Furcilor
Hai să învăţăm istoria românilor

Aici s-a unit ţara, aici e capitala
Aici ridică părul pe tine, pe întâi fanfara
Aici avem eroi, care-s printre noi
Care-au ieşit cu umeri goi în strada pentru noi

Declar cu mândrie, ca lumea să ştie
Ca Alba Iulia e una la o mie
M-a crescut, m-a format
Mi-a arătat istoria şi cine sunt de fapt
M-a învăţat că dacă uit de unde-am plecat
Nu o să ştiu niciodată de unde sunt de fapt
Am sânge de dac, ce-mi curge prin vene
Şi ţin fruntea sus în faţa oricărui popor nene
Oraş medieval, istorie la car
Evenimente care mai de care de pus pe cântar
Şi îl laud în aşa hal că merită
Nu-şi merita titlu de român ce-l ce uită
Din ce popor se trage, ce patrie îi e mama
Ce pământ sfânt îi dă sufletului hrana
Şi e trist dacă nu-ţi ştii istoria
C-atunci pot vrăjmaşii să-ţi fure gloria.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

25-27 septembrie 2026 | Compania de Teatru Skepsis va reprezenta Alba Iulia la Festivalul Național de Teatru ,,Tanța și Costel” de la Medgidia, cu spectacolul ,,Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

25-27 septembrie 2026 | Compania de Teatru Skepsis va reprezenta Alba Iulia la Festivalul Național de Teatru ,,Tanța și Costel” de la Medgidia, cu spectacolul ,,Farmacia” Compania de teatru SKEPSIS va participa în perioada 25-27 septembrie 2026, la cea de-a XIII-a ediție a Festivalulului Național de Teatru ”Tanța și Costel”, organizat de Primăria Municipiului Medgidia, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 25 septembrie – 1 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 25 septembrie – 1 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Digger Avanpremiera Regia: Alejandro G. Iñárritu Cu: Tom Cruise, Jesse Plemons, Riz Ahmed, John Goodman Gen Film: Comedie, Drama Durată: 129 min Rating: AP 12 Cel mai puternic om din lume […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Festivalul Internațional de Teatru APOLLO, ediția a XII-a – ecouri internaționale: ,,Fiecare reprezentație a fost o piesă de puzzle dintr-un tablou grandios dedicat libertății de exprimare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul Internațional de Teatru APOLLO, ediția a XII-a – ecouri internaționale: ,,Fiecare reprezentație a fost o piesă de puzzle dintr-un tablou grandios dedicat libertății de exprimare” În perioada 11-14 septembrie 2026 Asociația Grupul Skepsis a organizat la Alba Iulia cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru APOLLO, reunind la Alba Iulia 115 participanți […]

Citește mai mult