Ştirea zilei

VIDEO: ”Podul de piatră DEJA s-a dărâmat…” La Căpud, două grinzi au ajuns în apă

Ioana Oprean

Publicat

în

Podul de la Căpud, aflat în construcție, a pierdut două grinzi, care s-au răsturnat în apa râului Mureș. Incidentul s-a produs săptămâna trecută și, deși existau informații despre el, administrația locală a Teiușului a evitat să-l confirme.

Petrecerea Divorțaților

În imaginile filmate, luni, 1 aprilie, la fața locului, se poate vedea cum cele două grinzi scufundate în apă au format o cascadă. În acest moment nu se știe cât sunt de deteriorate și dacă vor putea fi recuperate.

Potrivit unui martor ocular, la viitorul pod peste Mureș, de la Teiuș spre Căpud, care are trei deschideri, au fost montate grinzi pe primele două deschideri, cea dinspre Teiuș și cea din mijloc, iar pentru a nu transporta grinzile pe partea cealaltă, pe la Aiud, au vrut să pună grinzile tot pe deschiderea din mijloc și apoi să le mute cu macaraua care urma să fie dusă la Căpud și să le preia de acolo. Au pus prima grindă și când au pus-o pe a doua, au căzut ambele grinzi în apă, cu un zgomot imens. Din declarațiile martorului se pare că s-ar fi rupt cârligul de la macara.

La podul peste râul Mureș se lucrează de 5 luni, iar primarul orașului Teiuș a declarat că în circa 2 luni, podul va fi asfaltat și se va putea circula pe el. Practic, trecerea râului cu brudina, cum se făcea până acum, va deveni istorie, iar ea va putea fi eventual păstrată doar în scop turistic.

Numit de localnici brod sau brudină, bacul este o instalaţie veche care foloseşte curenţii râului pentru a se propulsa până pe cealaltă parte a apei, cu tot cu transportul de pe ea. Poate duce orice vehicul sau încărcătură, până la 10 tone, iar traversarea durează câteva minute.Instalaţia este deservită de un singur om care percepe o taxă în funcţie de greutatea încărcăturii. Iarna, când Mureşul este umflat şi îngheţat, folosirea brudinei nu este posibilă, iar deplasarea localnicilor devine foarte dificilă.

Oamenii din două localități de lângă Teiuș apelează de zeci de ani la brudină pentru a ajunge la oraş. Este vorba despre adulţi şi elevi din Peţelca şi Căpud, care, pentru a merge la muncă sau la şcoală, trebuie să treacă Mureşul cu barca şi brudina. Astfel, dacă unii „navetişti“ plătesc lunar abonament pentru autobuz sau orice alt mijloc de transport, locuitorii din cele două sate au abonament la barcă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el

Bogdan Ilea

Publicat

în

Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis un comunicat care oferă noi detalii cu privire la șoferul STP care a fost arestat preventiv pentru 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | 21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Direcției de Investigații Criminale și brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba Iulia și Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […]

Citește mai mult