Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| NOUL MALL din Alba Iulia: În ce stadiu se află lucrările și când s-ar putea DESCHIDE. LISTA magazinelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

NOUL MALL din Alba Iulia: În ce stadiu se află lucrările și când s-ar putea DESCHIDE. LISTA magazinelor

Lucrările la cel mai mare și mai nou centru comercial din județul Alba,  Alba Iulia Mall, care va avea o suprafaţă de 28.900 mp şi va costa 44,8 milioane de euro, se află în plin avânt.

Centrul comercial, care se preconizează că va fi deschis în această toamnă, este construit de Kapital şi MAS REI, companie imobiliară din Africa de Sud.

YouTube video

Alba Iulia Mall va include un hypermarket cu zone proprii pentru pregătire produse, galerii comerciale (boutiqueuri, showroom-uri) şi zonă de food-court (restaurante, fast-food-uri). Potrivit unei prezentări, noul centru comercial va avea la parter un hipermarket, magazine de modă, haine, încălţăminte, jucării, mobilă, electronice şi electrocasnice. La etaj vor fi amenajate restaurante şi fast-food-uri, dar şi o sală de fitness şi un cazinou.

Proprietatea beneficiază de un bazin de aproximativ 228.000 de locuitori aflaţi la o distanţă de 60 de minute cu maşina. Mall-ul închis planificat este situat lângă o zonă dens populată şi are o vizibilitate excelentă şi acces la drumul european E81. Primul şi singurul centru de vânzare cu amănuntul modern al oraşului include o facilitate impresionantă de divertisment şi agrement şi va beneficia de o ofertă de retail diversă şi de chiriaşi naţionali şi internaţionali.

Obiectivul propus se va realiza în acord cu tendinţele actuale de dezvoltare ale zonei şi se va integra din punct de vedere funcţional, arhitectural şi estetic cu caracterul zonei şi cu fondul construit existent. De asemenea, se prevede realizarea unei parcări supraterane, amenajarea incintei cu alei carosabile şi pietonale, spaţii verzi, împrejmuirea terenului, amplasarea de semnale publicitare, a unui post trafo, branşarea la utilităţi, amenajarea acces. Parcarea va avea în total 1.088 de locuri. Un număr de 10 locuri de parcare vor fi prevăzute cu staţii de încărcare pentru autovehiculele hibride şi electrice; sistemul de alimentare cu energie electrică se poate extinde astfel încât să poată deservi un număr de 240 locuri de parcare. Potrivit memoriului de prezentare, suprafaţa construită este de 33.135,63 mp iar suprafaţa utilă de 39.230,97 mp.

CITEȘTE ȘI: Noul MALL din Alba Iulia: S-a finalizat devierea liniilor aeriene de energie electrică din zona viitorului complex comercial

Alba Iulia Mall, cel mai mare din județul Alba, va veni cu o mulțime de magazine noi pentru cetățeni, astfel s-ar putea chiar compara cu unul din marile orașe, multe dintre brand-urile pentru care oamenii mergeau până la Cluj sau Sibiu, fiind, în viitor, la doar o „aruncătură de băț”.

Lista magazinelor care vor fi prezente în noul mall a fost obținută de către ziarulunirea.ro, pe surse, nefiind o listă confirmată. Astfel, aceasta ar putea suferi modificări.

Magazinul cu cea mai mare suprafață, care va fi prezent în noul mall din Alba Iulia, este un hypermarket Carrefour.

Hipermarketul Carrefour reuneste o gama larga si diversa de produse, atat alimentare cat si non alimentare, printre care produse textile, de casa, pentru masina, electronice si electrocasnice.

În zona intrării principale se afla o farmacie Dr. Max, de dimensiuni rar întâlnite.

Prezent în 8 tari din Europa, Dr.Max este principalul lanț de farmacii din Europa Centrală care se dedică îmbunătățirii nivelului de sănătate al pacienților. În Romania sunt prezenți în peste 650 de farmacii, oferind acces la un sortiment larg de medicamente și servicii farmaceutice.

Tot pe artera principală, în apropierea Hypermarket-ului Carrefour, se află și un magazin Altex, Mobexpert, Sinsay, Marelbo, Elcokids și LC Waikiki.

Altex este unul dintre cele mai bune exemple de antreprenoriat de succes din Romania. A pornit ca un business local de import televizoare, dar a reusit sa devina liderul pietei romanesti de retail electro-IT, in 30 de ani plini de provocari si adaptare continua la schimbarile din mediul de afaceri.

CITEȘTE ȘI: Deschiderea noului MALL din Alba Iulia, AMÂNATĂ pentru 2023. Care sunt motivele și când este anunțată inaugurarea

Grupul Mobexpert înseamnă mult mai mult decât magazine. De la materia primă până în căminele clienților noștri, și de la producători din toată lumea până în vitrine, controlăm cu atenție fiecare pas, pentru a ne asigura că veți primi produse de o calitate și la un preț care să vă încânte pentru mult timp.

Brandul polonez de fashion Sinsay, parte a grupului LPP Fashion, este prezent pe piaţa locală din 2007 şi deţine în România 77 de magazine sub cinci branduri: Reserved, Cropp, Mohito, House şi Sinsay. Sinsay este cel mai recent brand adăugat în portofoliul grupului polonez LPP, fiind lansat în 2013.

LC Waikiki este o companie de retail de îmbrăcăminte din Turcia. În anul 2015, compania era prezentă în 23 de țări și avea 22.500 angajați, iar rețeaua de magazine număra 106 unități la nivel internațional și respectiv 387 magazine în Turcia.

În cea de-a doua arteră a mall-ului, o mulțime de brand-uri cunoscute vor atrage cetățenii pentru a vizita magazinele, precum, DM, PEPCO, Kenvelo, Reserved, 4F, Siebel, Teilor, Douglas, CCC, COLIN`S, Cropp, Hervis, New Yorker, Noriel, Jolidon sau Cărturești.

Reserved este o marcă poloneză administrată de compania LPP S.A., cel mai mare producător de îmbrăcăminte din Europa Centrală și de Est. Brandul are 25 de ani de experiență în industria modei.

Anul 2007 marchează intrarea parfumeriilor Douglas în România. În prezent reţeaua Douglas România a ajuns la 39 magazine şi este în căutarea celor mai bune locaţii pentru clienţii săi. Anul 2022 Douglas marchează 15 ani de existență a Douglas pe piața din Romania.

CCC este o rețea de retail de încălțăminte, deținută de firma NG2 din Polonia. Compania este prezentă și în România din vara anului 2012, când a deschis primul magazin de încălțăminte în Galeriile Feeria din zona comercială Băneasa. În anul 2014, rețeaua a ajuns la un număr de 19 magazine, din care 5 în București și 3 în Iași.

CITEȘTE ȘI: NOUL MALL de 45 de milioane de euro din Alba Iulia: Primul nivel este ridicat în proporție de 65%. Când va avea loc deschiderea

Cropp este un brand de moda care se inspira din muzica si cultura contemporana. Brandul permite clientilor sa isi exprime emotiile si personalitatea prin intermediul articolelor vestimentare: colectiile pentru femei si barbati sunt realizate in colaborare cu ilustratori si artisti pasionati de graffiti din toata lumea, urmand noile tendinte.

Hervis este unul dintre marii sustinatori ai sportului in Europa, fiind partener in organizarea majoritatii evenimentelor sportive pentru amatori si profesionisti, in tarile in care activeaza. Produsele apartinand a peste 40 de branduri internationale si marca proprie, sunt oferite in reteaua Hervis Sports la cele mai bune preturi si sunt dedicate activitatilor zilnice recreative si sporturilor indoor si outdoor (ciclism, inot, schi, alpinism, tenis, badminton, sporturi de echipa, fitness, bodybuilding, patinaj, sporturi de apa, etc.).

New Yorker este unul dintre cei mai mari retaileri germani de îmbrăcăminte. Lansat în 1971 în Germania, lanțul New Yorker deținea în octombrie 2009, 715 de magazine în 27 de țări iar în prezent deține 1058 de magazine în 45 de țări. New Yorker este prezent pe piața din România încă din 2007, când a deschis primul său magazin în Cluj-Napoca. Magazinele companiei sunt administrate de compania NY’ER Romania, care a avut în anul 2008 o cifră de afaceri de 6,2 milioane euro și 45 de angajați.

Cărturești este o companie care deține o rețea de 37 de librării în Arad, Baia Mare, București, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Chișinău, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara. Bazele afacerii Cărturești au fost puse în 2000 de către Nicoleta Dumitru și Șerban Radu, cu o investiție inițială de 15.000 de dolari. În 2008, de Ziua națională a României, împreună cu Institutul Cultural Român au deschis prima librărie românească în New York, America. Un an mai târziu se concretizează și site-ul oficial carturesti.ro, devenind tot mai popular de la an la an. Pe parcursul a mai bine de 22 de ani au reușit să se extindă în toată țara și în Republica Moldova.

În afara brand-urilor arhicunoscute, mall-ul va avea mai multe magazine mai mici, dar și cafenele, sedii ale unor bănci sau ale operatorilor de telefonie.

De asemenea, de menționat este că această listă ar putea suferi modificări până la deschiderea oficială a noului mall din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea