VIDEO: Momentul când un șofer s-a trezit față în față cu o mașină pe contrasens, pe autostrada Turda – Gilău
Un incident halucinant din zona nodului rutier de autostrăzi de la Turda, a fost filmat de un șofer în timp ce se încadra pentru circulația pe Autostrada Turda-Gilău.
El a susprins momentul în care o mașină venea cu viteză, din sens opus, pe a doua bandă, iar un autoturism care circula regulamentar pe acea bandă a evitat o coliziune frontală catastrofală în ultimul moment!
”Am ajuns să văd și pe asta care s-a întâmplat pe autostrada Gilău-Turda.”, a comentat Fejer Samu, cel care a suprins incidentul.
Din nefericire, nu este primul incident de acest gen, iar modul în care ajung șoferi să circule pe autostradă, pe contrasens, este de-a dreptul revoltător, având în vedere pericolele la care se supun ei, dar și ceilalți participanți în trafic. Cât de tâmpit poți fi să circuli pe autostradă, pe contrasens, tocmai pe banda 2, cu viteză, fără să semnalizezi în vreun fel?!
IPJ Cluj a precizat că șoferul a fost identificat la scurt timp și i s-a ridicat permisul de conducere.
”Cu privire la imaginile aparute in spatiul public, in care se observa cum un conducator auto se deplaseaza pe sensul opus de mers, pe autostrada A3, precizam faptul ca la scurt timp, acesta a fost identificat de politisti.
A fost aplicata masura sanctionarii contraventionale a acestuia.
Totodata, conducatorului auto i s-a retinut permisul de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 60 de zile.”, a transmis IPJ Cluj.
Sursă: turdanews.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]