VIDEO. Lovit de o mașină, un URS a fost lăsat de către autorități 12 ore pe șosea, în agonie, cu membrele fracturate. Este așteptată autorizația de la București pentru a fi ucis
Lovit de o mașină, un URS a fost lăsat de către autorități 12 ore pe șosea, în agonie, cu membrele fracturate. Este așteptată autorizația de la București pentru a fi ucis
Un urs a fost lovit, sambătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieșirea din localitatea Praid, județul Harghita. Deși au fost notificate de accident și că starea animalului este una gravă, autoritățile l-au lăsat așa toată noaptea.
Cu membrele fracturate, dimineața ursul s-a târât pe șosea, iar la această ora poliția și jandarmii sunt prezente la fața locului pentru a redirecționa traficul. Flancat de mașini de poliție și jandarmi, animalul a fost lăsat în continuare în agonie și „se asteaptă o decizie în ceea ce privește situația animalului grav rănit”, potrivit Agerpres.
Chestionat la B1 TV de modul în care au acționat autoritățile în cazul ursului în suferință, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a susținut că toate instituțiile au colaborat, dar că se așteaptă acum ca „autoritățile cu atribuții să intervină”.
„Asteptam ca la fata locului sa vina… mi-e dificil sa spun… ca daca se constata categoric ca animulul nu mai are nicio sansa sa supravietuiasca macar sa i se curme suferinta”, a spus Filip.
Jurnaliștii de la televiziunea citată l-au contactat apoi și pe prefectul județului Harghita, Jean Andrei, iar acesta a spus că animalul nu mai poate fi salvat și se asteaptă de la București autorizația ca el să fie ucis.
„Suntem capacitati, toate fortele sunt la fata locului, asteptam sa tranchilizam animalul sa eliberam carosabilul. Asteptam de la Bucuresti autorizatia.
Animalul s-a tarat acum dimineata sa traverseze soseaua, traficul e dirijat fara probleme. Nu poate sa fie slavat pentru ca are leziuni foarte grave. Informatia a venit destul de tarziu si noi de azi noapte am luat masuri ca sa nu fie si alte incidente”, a spus prefectul.
Purtatorul de cuvant al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, anterior, cum s-a produs accidentul.
„Persoanele din autoturism nu au fost ranite si nu au fost in pericol. Un minor a suferit un atac de panica si a fost asistat de echipajul SMURD”, a precizat Alina Ciobotariu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Judetean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, anuntase dimineata ca, in urma impactului, masina a iesit in afara carosabilului, iar ursul a fost grav rănit.
„În urma impactului, atât ursul, cât și autoturismul au părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime omenești, însă ursul a fost grav rănit, se pare că are membrele fracturate”, a spus Gheorghe Filip.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Floriile 2024: La ce produse trebuie să fim atenți în perioada următoare. Recomandările ANPC
Floriile 2024: La ce produse trebuie să fim atenți în perioada următoare. Recomandările ANPC În perioada sărbătorilor mai ales când este dezlegarea la pește, trebuie să fim foarte atenți la alimentele pe care le achiziționăm. ANPC transmite că recomandă consumatorilor să ţină cont de câteva sfaturi. ‘În preajma Sărbătorii Floriilor, în care, conform tradiţiei, creşte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica