Rămâi conectat

Sport

VIDEO: La Luduş, meci de foc pentru Mureşul Vinţu de Jos, în returul barajului de promovare în Liga a 3-a! Orosfoian: „Mizăm pe public, avem 55 la sută şanse”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Muresul Vintu - Muresul Ludus baraj 37Sâmbătă, de la ora 17.30, la Luduş se va juca returul manşei de baraj dintre echipa locală Mureşul şi Mureşul Vinţu, campioana judeţului Alba, care are avantajul victoriei din primul joc, scor 1-0 (1-0).

Accederea în Liga a 3-a reprezintă dezideratul ambelor combatante, gazdele mizând şi pe sprijinul publicului local, ce-şi va susţine favoriţii în număr mare, la arenă fiind aşteptaţi peste 4000 de spectatori.

Ioan Orosfoian, antrenorul oaspeților a recunoscut justețea victoriei gazdelor, dar anunță un retur de foc la Luduș, cu 5000 de suporteri alături de elevii săi. „Noi am avut în prima repriză șansele noastre, nu am profitat, iar fotbalul ne-a pedepsit. În retur va fi altfel, cu 4-5000 de spectatori alături și fără falsă modestie, dar șansele noastre sunt în procente de 55 la sută„, a punctat Orosfoian.

În cele ce urmează, urmăriţi declaraţia video a antrenorului Mureşului Luduş, oferită la finele întâlnirii tur.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Sport

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței

Dan HENEGAR

Publicat

în

Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței Anul școlar 2024/2025 a fost extrem de prolific pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în privința rezultatelor sportive înregistrate. Citește și: FOTO: Un nou an cu performanțe, reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate remarcabile la sport Elevii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea