Politică Administrație

VIDEO. Halda ecologică de gunoi de la Galda de Jos. Ion Dumitrel: Suntem spre finalizare/ Daniel Zdrânc: O vom folosi doar în 2018

Dragoş Suciu

Publicat

în

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a declarat, joi, la finalul ședinței din luna septembrie, că halda ecologică de gunoi de la Galda de Jos este ”spre finalizare”, în vreme ce consiliul social-democrat Daniel Zdrânc a replicat că ultimul termen avansat era luna septembrie.

Petrecerea Divorțaților

Conducerea CJ Alba a avansat mai multe termene de finalizare a haldei de gunoi de la Galda de Jos pe care nu le-a respectat, social-democrații arătându-și nemulțumirea privind acest subiect, mai ales prin vocea lui Zdrânc.

”Cu halda de gunoi avem mai multe probleme. De ce? Au existat termene succesive de prelungire a finalizării. În ședința din august am cerut un termen de finalizare pe care l-am primit ca fiind septembrie, data de 26, iată că s-a terminat luna septembrie și depozitul de la Galda nu este finalizat. Vreau să spun că prin această prelungire, cetățenii județului sunt afectați de prețul pe care-l plătesc din cauza că ducem gunoaiele în județul Sibiu și până când va fi finalizat s-ar putea să mai dureze, după care vor urma licitații la nivelul Uniunii Europene, care din experiența altor gropi ecologice, pot să dureze și doi ani de zile (…)Ei au avansat cinci termene de finalizare până acum. Cel din septembrie este al cincilea și după cum bine vedeți nu este terminat”, a spus Zdrânc, pentru ziarulunirea.ro, după ședință.

Consilierul județean a adăugat că halda va fi operațională cel mai probabil în 2018, fiind întrebat despre acest subiect.

De această dată, Ion Dumitrel a refuzat să înainteze un termen privind finalizarea, precizând doar că ”se lucrează”, ”avem trei echipe” sau ”putem spune că suntem spre finalizare”. El a adăugat că există și o problemă, ”o porțiune de teren care se deplasează, dar constructorul trebuie să o rezolve”.

În prezent, gunoiul din Alba este transportat în județul Sibiu. Vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, a declarat că PSD a încercat să împiedice acest lucru.

”Din fericire putem duce deșeurile la Sibiu deși a există o puternică opoziție din partea PSD-ului ca județul Alba să nu mai poată duce deșeurile la Sibiu. Vreau ca cetățenii să știe că tovarășii noștri colegi în loc să ajute județul cu asta se ocupă. Îmi mențin ceea ce spun și știu foarte bine ceea ce spun”, a spus Roman.

Pentru finalizarea haldei de gunoi s-au avansat mai multe termene, atât scrise, cât mai ales verbale, însă nu au fost respectate.

Gunoaiele din Alba au fost transportate, după închiderea gropii de la Pârâul Iovului, în mai multe județe, fapt ce a generat nemulțumiri și chiar proteste.

Citește și VIDEO Ion Dumitrel și Florin Roman, huiduiți la Alba Iulia. Gestul neașteptat al președintelui CJ Alba: Am venit să-mi dau demisia

Vezi și cum a început protestul: FOTO-VIDEO: ”Criza gunoaielor” a scos pesediștii în stradă la Alba Iulia. PROTEST cu pubelă de gunoi în fața Primăriei și a Consiliului Județean: ”Hava, Dumitrel, demisia!”

Ce spune Florin Roman: Consiliul Județean nu poate fi considerat responsabil cu privire la situația actuală în ceea ce privește depozitarea deșeurilor

Ce spune Mircea Hava: ”Problema depozitării gunoiului menajer din Alba s-a transformat într-o vânzoleală politică”

Ce spune Clement Negruț (MP): Epopeea deşeurilor în Alba

Ce spun Consilierii PSD Alba Iulia: Cadoul PDL pentru locuitorii din judeţul Alba – Gunoi la preţuri exorbitante!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult