Ştirea zilei
VIDEO| Autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 1, filmat integral din dronă. Cum arată cu 5 zile înainte de deschiderea traficului între Sebeș și Alba Iulia
Autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 1, filmat integral din dronă. Cum arată cu 5 zile înainte de deschiderea traficului între Sebeș și Alba Iulia
Mai sunt 5 zile până la deschiderea circulației pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Sebeș și Alba Iulia, iar acest segment de drum de mare viteză începe să arate că e pregătit pentru deschiderea circulației. Ziarulunirea.ro a realizat o filmare din dronă cu toată porțiunea pe care urmează să fie deschis traficul între Sebeș și Alba Iulia. Imaginile sunt elocvente și arată dincolo de orice comentarii stadiul în care sunt lucrările și cum arată acest segment de autostradă.
Anunțată inițial pe 1 decembrie, de câțiva reprezentanți ai CNAIR și politicieni, deschiderea a fost amânată pentru 3 decembrie, dată la care, potrivit surselor ziarulunirea.ro va fi prezent la inaugurare și președintele României, Klaus Iohannis.
Antreprenorul lotului 1, Pizzarotti, a avut o mobilizare extraordinară în ultima lună, a adus nu mai puțin de 4 asfaltatori: Europe Expres, Elis Pavaje, Florea Grup și Strabag, care au asfaltat de dimineața până seara târziu, pe întuneric, la lumina proiectoarelor. În ultimele 2 săptămâni, pe acest lot de autostradă s-a asfaltat de parcă ar fi sfârșitul lumii, iar de aceste asfaltări ar depinde salvarea ei!
Astăzi se mai lucra la asfaltări doar în nodul rutier Sebeș, pe breteaua 6 și la Alba Iulia Nord, la pasajul peste calea ferată. Probabil vor mai fi făcute asfaltări pe porțiuni mici la Alba Iulia Sud, unde spre seară se freza asfaltul.
Așa cum se poate observa din imaginile video, pe cea mai mare parte din lotul 1 sunt montați parapeții, semnalizatoarele rutiere, sistemul ITS și au fost realizate marcajele rutiere. Lucrările ITS au fost efectuate de firma românească Elektra Invest SRL Mai sunt câteva porțiuni pe care se mai lucrează la rigole, parapeți, marcaje și garduri de protecție, dar nu credem că există probleme sa fie terminate până în 3 decembrie.
Video, lotul 1 – filmat integral:
Circulația pe Autostrada A10, lotul 1 între Sebeș și Alba Iulia se va deschide fără ca nodurile de la capete, cel de la Sebeș și cel de la Alba Iulia Nord, să fie terminate complet. La Sebeș legătura cu DN1 și implicit cu autostrada A1 se va face prin sensurile giratorii existente, prin intermediul bretelelor mici, 5 și 6. Nodul rutier Alba Iulia Sud va fi finalizat complet și se va putea circula normal până la Alba Iulia Nord, la km 14.8, unde drumul se va îngusta la o bandă pe sens, iar intrarea/ieșirea de pe autostradă pe această zonă se va face doar virând la dreapta. Practic cineva care coboara la Alba Iulia Nord de pe autostradă si vrea să ajungă la Alba Iulia, va trebui să facă dreapta spre Sântimbru, să se întoarcă la sensul giratoriu de langă Astoria, pe breteaua pe care se circulă în prezent spre Alba Iulia. La fel, cei care vor să intre pe autostradă dinspre Turda vor trebui să intre în vechiul sens giratoriu de la Alba Iulia Nord și să se intoarcă pe breteaua existentă pentru a vira dreapta spre autostradă. Există promisiuni din partea antreprenorului, că până de Crăciun s-ar putea da în circulație drumul de pe vechiul amplasament al DN-ului. Întrucât nodul rutier Alba Iulia Sud este complet, este de preferat ca la început să fie folosit acesta, mai ales dacă primăria Alba Iulia va instala un sens giratoriu în Partoș care le va permite șoferilor ca fâcând stânga pe lângă pasarelă să se întoarcă spre Alba Iulia.
Nodul rutier Sebeș, la 360 de grade!
Deschiderea circulației pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, chiar dacă nodurile rutiere nu sunt complete și se vor mai face ambuteiaje, este un pas important pentru decongestionarea traficului rutier între Sebeș și Alba Iulia. Firește o parte din trafic va rămâne pe vechiul drum, în special cei care vin dinspre Vințu de Jos, dar se rezolvă cea mai importantă problemă de trafic, vechiul pod peste râul Mureș fiind o sursă de blocare a traficului.
Nodul rutier Alba Iulia Nord, la 360 de grade!
Ştirea zilei
Mediile elevilor vor putea fi încheiate și cu două note, în contextul grevei generale a profesorilor
Mediile elevilor vor putea fi încheiate și cu două note, în contextul grevei generale a profesorilor
Mediile școlare ale elevilor vor putea fi încheiate și cu doar două note, după ce ordinul de ministru care modifică Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) în plină grevă generală a angajaților din Educație a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 8 iunie. Modificarea a fost propusă public de Ministerul Educației (ME) marți după-amiază, 6 iunie, ceea ce înseamnă că a fost în consultare publică pentru o singură zi.
Anunțul că ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 a fost trimis de ME spre publicare în Monitorul Oficial a fost făcut tot astăzi. Documentul poate fi consultat mai jos în articol.
Context. Joi, 8 iunie, a fost a 11-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai. Mii de profesori, elevi și părinți au protestat în țară la Arad, Baia Mare, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj. 20.000 de angajați din Educație ies vineri la marș în București.
Potrivit ordinului, „În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”.
Până la modificarea ROFUIP pentru anul 2022-2023, ar fi trebuit ca, la o materie, un elev să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul ar fi trebuit să noteze cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.
În ceea ce privește elevii în stare de corigență, ei „vor avea cu cel puțin un calificativ/o notă în plus față de numărul de calificative/note prevăzut la alin. (4) sau, după caz, la alin. (41), ultimul calificativ/ultima notă fiind acordat(ă), de regulă, în ultimele trei săptămâni ale anului școlar”, scrie în ordinul care modifică art. 107, alin. 6 din ROFUIP.
Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 3-14 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.
„(3) În anul școlar 2022—2023, în situații excepționale, prin derogare de la prevederile art. 55 lit. e), art. 69 lit. c) și art. 127 alin. (1), situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată, de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ, în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală prezentată de învățător/institutor/profesor pentru învățământul primar/profesor-diriginte” – este altă modificare aprobată oficial.
Ştirea zilei
Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care vor să meargă în SUA
Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care vor să meargă în SUA
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Statele Unite ale Americii, unde a fost emis, în zona de nord-est, un Cod roşu privind deteriorarea calităţii aerului, din cauza incendiilor de pădure din Canada. De asemenea, sunt înregistrate întârzieri ale curselor aeriene.
Potrivit MAE, în partea de nord-est a Statelor Unite ale Americii (Marile Lacuri, New York, Washington DC, Baltimore, North Carolina, South Carolina) că autorităţile locale au emis un cod roşu, până pe 11 iunie, privind deteriorarea severă a calităţii aerului, din cauza particulelor de cenuşă şi elementelor nocive provenite de la incendiile de pădure din Canada. Fumul de la aceste incendii se deplasează pe sute de kilometri deasupra teritoriului SUA, în zonele din Atlanticul mijlociu, prin nord-est şi părţi ale Marilor Lacuri.
Cea mai severă deteriorare a calităţii aerului afectează zona de la nordul Atlanticului mijlociu până la areale din statul New York şi vestul regiunii New England, inclusiv coridorul New York City – Washington DC.
Calitatea aerului în aceste zone se află în categoriile de risc ridicat, variind de la nesănătos la foarte nesănătos şi periculos, potrivit www.airnow.gov.
MAE recomandă evitarea călătoriilor în aer liber în ariile afectate de valul de particule de cenuşă şi de elementele nocive cauzate de incendiile respective. Informaţii actualizate despre evoluţia norului de suspensie pot fi accesate pe pagina dedicată https://www.airnow.gov/national-maps/.
Autorităţile americane îndeamnă cetăţenii să evite, pe cât posibil, călătoriile în zonele afectate, iar în cazul necesităţii acestor călătorii să utilizeze masca de protecţie atunci cand se află în spaţiul exterior.
„Din cauza acestor condiţii, au fost înregistrate numeroase întârzeri şi anulări ale curselor aeriene, fapt pentru care autorităţile americane îndrumă cetăţenii care au prevăzute călătorii interne sau internaţionale, în perioada menţionată, să menţină legătura cu companiile aeriene ce operează zboruri de pe aeroporturile din New York, Newark, Baltimore, Dulles – Washington DC, în vederea obţinerii asistenţei şi rerutării zborurilor, după caz, precum şi să acceseze site-ul oficial al Departamentului de Transporturi american: https://www.transportation.gov/individuals/aviation-consumer-protection/flight-delays-cancellations, precum şi https://www.transportation.gov/airconsumer/airline-cancellation-delay-dashboard”, arată MAE.
Cetăţenii români pot solicita informaţii şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, ale Consulatului General al Romaniei la New York +1 (212) 682-9120; +1 (212) 682-9121 şi ale Consulatului General al României la Chicago +1 (312) 573-1315, +1 (312) 573-1181, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei Romaniei la Washington, DC: +1 (202) 420-8350, Consulatului General al României la New York: +1 (917) 679-9874, Consulatul General al României la Chicago +1 (312) 307-2923, potrivit sursei citate de News.ro.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor webhttps://washington.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ”Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Ştirea zilei
8 iunie| COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte zone din țară: Descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Localitățile vizate
8 iunie| COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte zone din țară: Descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Localitățile vizate
ANM a emis joi, 8 iunie 2023, două avertizări cod galben de vreme rea pentru Alba și alte zone ale țării.
Intervalul de valabilitate al alertei este din 08 iunie, ora 12 – 08 iunie, ora 21.
A fost emisă o alertă cod portocaliu pentru județul Alba, mai exact: Zlatna, Abrud, Roșia Montană, Meteș, Almașu Mare, Bucium, Ciuruleasa, Blandiana, Ceru-Băcăinți;
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureș, Crișana, nord-vestul Transilvaniei, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
”Ca urmare a avertizării COD PORTOCALIU, valabil până la: 08-06-2023 ora 21.30 s-a emis mesaj RO-Alert pe raza localității: Abrud, Roșia Montană, Meteș, Almașu Mare, Bucium, Ciuruleasa, Blandiana, Ceru Băcăinți.
Vor fi averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.”, au precizat reprezentanții ISU Alba.
-
Actualitateacum 19 ore
8 iunie 1930- Ziua în care Carol al II-lea îl înlătură pe fiul său, Regele Mihai, de la tron şi se proclamă rege.
-
Ştirea zileiacum 8 ore
FOTO| Apel umanitar pentru REPATRIEREA unei femei din Alba, decedată în Ibiza: Se afla la muncă în Spania și a încetat din viață în urma unui eveniment tragic
-
Ştirea zileiacum 15 ore
4-6 august| Truck Tunning Art 2023, în Cetatea Alba Carolina: Mii de pasionații de camioane personalizate, așteptați la show
-
Actualitateacum 14 ore
Salarii mai MARI pentru mii de bugetari: Cine va lua bani mai mulți începând cu luna aceasta
-
Actualitateacum 13 ore
Profesorii care au fost în grevă vor recupera zilele în care nu au lucrat: Cum se vor încheia mediile
-
Ştirea zileiacum 6 ore
FOTO| Povestea unui tânăr de succes din Alba: Cum a ajuns la doar 24 de ani, dintr-un sătuc, pe covorul roșu la cel mai așteptat eveniment monden al anului, din București