VIDEO| „A fost bine, subiectul nu a fost deloc greu, m-am descurcat bine”: Primele declarații ale elevilor din Alba care au dat Bacalaureatul 2022 la proba la alegere
VIDEO| „A fost bine, subiectul nu a fost deloc greu, m-am descurcat bine”: Primele declarații ale elevilor din Alba care au dat Bacalaureatul 2022 la proba la alegere
Evaluarea Națională 2022 a debutat astăzi, 14 iunie, cu proba la Limba Română, pentru miile de elevi din Alba și din țară.
Astăzi, 22 iunie, a avut loc proba la alegere, din cadrul examenului de Bacalaureat 2022.
Primii absolvenți de clasa a XII-a au părăsit sălile de examen cu aproape o oră înainte de finalul probei, iar câțiva dintre aceștia s-au declarat optimiști cu privire la subiectele primite.
„A fost foarte ușor, din punctul meu de vedere, că am și repetat. A fost bun cu noi că ne-a dat ceva mai ușor, la comparații și la chestiile de cultură generală, așa cum le spun eu, dar a fost ok. Nu pot să mă plâng că a fost greu”, a declarat un elev de la Liceul de Arte „Regina Maria”, care a susținut Bacalaureatul la geografie.
„A fost super. Au venit destul de târziu subiectele, dar m-am descurcat”, a explicat o elevă a Colegiului Național HCC, care a susținut examenul la logică și care se așteaptă la o notă peste 9.
„A fost bine, subiectul nu a fost deloc greu, m-am descurcat bine”, a declarat o elevă a Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna, care se așteaptă la o notă peste 8.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]