Politică Administrație

Victor Negrescu a demarat un proiect de întărire a relației între tinerii europarlamentari

Ioana Oprean

Publicat

în

Vicepreședintele PSD Alba, Victor Negrescu a demarat un proiect de întărire la nivelul legislativului european, relaţia între tinerii europarlamentari sub 40 de ani.

La iniţiativa europarlamentarului român, s-a creat la nivelul Grupului Social Democrat din Parlamentul European reţeaua S&D40 care reuneşte 36 de europarlamentari social democraţi sub 40 de ani din mai multe ţări europene. Proiectul a beneficiat rapid de susţinerea liderilor de stânga europeni, preşedintele Grupului S&D Gianni Pitella declarând într-o întâlnire avută recent cu aceştia că această reţea este un prim pas într-o comunicare mai bună cu tinerii europeni şi poate combate neîncrederea tinerilor faţă de proiectul european.

Pitella l-a felicitat de altfel pe Victor Negrescu menţionând că social democraţii şi socialiştii europeni susţin acest proiect şi vor crea mecanismele prin care iniţiativele grupului S&D40 coordonat de Victor Negrescu să fie sprijinite într-un mod direct.

Victor Negrescu, coordonatorul S&D40 este cel mai tânăr europarlamentar din istoria delegaţiilor româneşti la Parlamentul European, este membru în Comisia pentru bugete şi preşedintele organizaţiei PES Activists România.

„Lucrăm foarte bine împreună cu Grupul S&D din Parlamentul European, Fundaţia Europeană pentru Studii Progresiste (FEPS) şi cu Partidul Socialiştilor Europeni (PES) pentru a crea o reţea omogenă care să producă cu adevărat o schimbare în modul de a privi politicile europene. Eu sunt de părere că o viziune progresistă şi tânără asupra fenomenelor care ne afectează pe fiecare dintre noi de la nivel European şi până la nivel comunal, este foarte importantă. De aceea promovăm tinerii în S&D şi în PES, pentru că avem nevoie de ideile lor, de experienţa şi de energia acestora” a declarat Victor Negrescu.

Misiunea declarată a grupului este de a forma şi de a face auzite ideile tinerilor pornind de la politici sociale în domenii precum sănătatea sau educaţia, până la politică externă sau politici publice destinate tineretului european.

Victor Negrescu a mai declarat că este nevoie ca obiectivele de stânga, destinate sprijinirii tinerilor, creării locurilor de muncă și susținerii politicilor sociale să fie susținute și comunicate mai bine către public, acesta fiind un alt obiectiv pe care grupul S&D40 şi l-a fixat.

În Parlamentul European există de asemenea şi un grup transpartinic al tinerilor europarlamentari denumit EU40 care reuneşte toţi europarlamentarii cu vârsta de până la 40 de ani din toate grupurile politice. Victor Negrescu este singurul român şi unul dintre cei doi social democraţi europeni membri în Consiliul de conducere al acestui grup participând activ la proiectele comune prin care s-a creat spre exemplu un Parlament al Tinerilor în domeniul Sănătăţii sau au fost realizate schimburi de experienţă cu tineri parlamentari din state partenere ale Uniunii Europene.

Sursa Stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local.   Unul dintre proiectele principale […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici

Ioana Oprean

Publicat

în

„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar.  „Este vorba de zona de pe strada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]

Citește mai mult