Vicepreşedintele PSD Alba, Victor Negrescu, nominalizat pentru titlul „Europarlamentarul Anului” la categoria Agenda Digitală
Vicepreşedintele PSD Alba, Victor Negrescu, a fost nominalizat de prestigioasa revistă The Parliament Magazine pentru titlul Europarlamentarul Anului în domeniul Agendei Digitale, fiind inclus pe lista scurtă de trei europarlamentari ce urmează a fi votaţi pentru obţinerea acestui premiu.
Tematica Agendei Digitale este un subiect de actualitate pe agenda Uniunii Europene și cuprinde dezbaterile referitoare la domeniul telecom, comerțul online, politicile de Internet, protecția datelor, serviciile de sănătate electronice sau piața unică digitală.
‘Sunt bucuros că am reușit, în primele șase luni de mandat, să mă fac remarcat într-un domeniu atât de important pentru Uniunea Europeană. Internetul și piața unică digitală reprezintă domenii importante pentru viitorul Europei, iar țara noastră trebuie să devină un lider în domeniu. De aceea, cu fiecare ocazie, reamintesc faptul că România are șansa de a avea profesioniști foarte bine pregătiți în domeniu, că există reale oportunități de investiții și că în ultimii ani au apărut multe companii românești care au dezvoltat produse cu o foarte bună reputație la nivel internațional’, a comentat europarlamentarul Victor Negrescu nominalizarea sa.
Europarlamentarul român s-a remarcat prin pozițiile sale oficiale din plenul Parlamentului European, dar și prin evenimentele organizate prin care a susținut crearea unei piețe interne unice în domeniul digital, protejarea consumatorilor pe Internet și scăderea tarifelor de comunicații la nivel european.
‘Sunt de asemenea mândru să văd că și alți europarlamentari români au devenit lideri de opinie în domeniile lor, Viorica Dăncilă pentru agricultură, Daciana Sârbu pentru sănătate, Sorin Moisa pentru piață internă, Adina Vălean pentru energie. Faptul că 4 din 5 români nominalizați sunt social-democrați confirmă, cred, forța echipei noastre din Parlamentul European și sper ca rezultatele finale să confirme acest lucru’, a mai afirmat europarlamentarul PSD.
Pe 21 ianuarie 2015, europarlamentarul Victor Negrescu a fost gazda unui eveniment pe tema dreptului la intimitate în era digitală, care a întrunit peste 100 de participanți, printre care și vicepreședintele executiv al Microsoft pe afaceri juridice, Brad Smith. Dezbaterea a abordat mai multe probleme de interes european, cum ar fi drepturile digitale ale utilizatorilor, inovarea și perspectivele Pieței Unice, dar și Guvernarea Digitală în Europa.
Victor Negrescu a fost ales, în septembrie 2014, în board-ul EU40, rețeaua eurodeputaților sub 40 de ani din Parlamentul European. Totodată, Victor Negrescu coordonează activitatea grupului S&D40, format din europarlamentarii social-democrați sub 40 de ani din actuala legislatură.
Sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
