„Viaţă de cimitir” – o pledoarie plină de optimism despre viaţă

 

Aşa cum mulţi dintre noi au observat, de ceva timp viaţa culturală a oraşului a renăscut. După ce cu aproape două luni în urmă, albaiulienii au avut ocazia să fie spectatori, unii poate pentru întâia dată la cabaret, un music-hall de excepţie, „Bonsoir, Paris!”, iată că acum am avut parte de o altă seară specială. Cu câteva zile în urmă, la Alba Iulia şi la Blaj s-a jucat piesa de teatru „Viaţă de cimitir”, o comedie romantică scrisă şi regizată de îndrăgita actriţă Rodica Popescu Bitănescu, care a venit în Alba la cererea publicului şi la invitaţia cunoscutului interpret de muzică uşoară Alin Ignat. A fost ceva neobişnuit, surprinzător pentru noi, spectatorii unei comedii romantice, să ne lăsăm purtaţi din lumea noastră în… lumea cealaltă, să înţelegem că asta este de fapt viaţa, iar noi, oamenii, suntem nişte „eterni naivi” care nu ştim să preţuim fiecare clipă ce trece pe lângă noi. Personajul principal al piesei este Moartea, rol interpretat cu dăruire şi talent de Rodica Popescu Bitănescu. Au fost multe replici care cu siguranţă le-au rămas în minte celor aflaţi în sală: „Fii bun şi fă numai bine, nu mai strânge atâta că nimic nu e veşnic”, spunea Rodica Popescu Bitănescu în piesa sa. Nu pot să nu amintesc despre căldura cu care au fost primiţi actorii, de legătura care s-a creat între actori şi sală. Deşi la începutul spectacolului Rodica Popescu Bitănescu a rugat spectatorii să-şi închidă telefoanele mobile, unii nu au prea respectat dorinţa actriţei. La un moment dat, a sunat un telefon în sală şi a venit replica doamnei Rodica (cea care juca rolul Morţii): „Închide telefonul că te iau!”. Au urmat, desigur, hohote de râs şi aplauze. Acţiunea piesei se petrece pe cele două tărâmuri – al celor vii şi al celor plecaţi pe lumea cealaltă. Cei aflaţi în viaţă vin la cimitir cu o floare, plângându-i pe aceia pe care i-au pierdut, e un zbucium continuu pentru că cei care-şi trăiesc viaţa pe pământ au pierdut legătură cu persoanele dragi de pe tărâmul celălalt. E o comedie dulce-amară care ne prezintă viaţa aşa cum e ea, cu bucuriile şi tristeţile ei, cu iubiri şi despărţiri, evenimente din viaţa noastră de fiecare zi peste care trecem uneori prea repede. Dar să o „ascultăm” pe doamna Rodica Popescu Bitănescu, cea care poate să ne spună cel mai bine totul despre comedia romantică „Viaţă de cimitir”.

 

– Ce v-a inspirat să scrieţi piesa „Viaţă de cimitir”?
– Trebuie să spun că m-a inspirat viaţa de aici şi de dincolo: toţi suntem curioşi şi ne întrebăm deseori ce-o fi dincolo. Problema morţii nu s-a abordat niciodată în dramaturgia contemporană românească. Am avut curajul să scriu despre aşa ceva, am dorit să readuc comedia romantică în dramaturgia noastră de azi. Comedia romantică a existat dintotdeauna, dar în ultimul timp nu s-a mai scris aşa ceva. Fiecare dintre noi avem o doză de romantism, ne dorim să descoperim acel sâmbure de romantism. În al doilea rând, toată lumea e curioasă, ne punem întrebarea ce se întâmplă cu noi când ajungem dincolo. Mulţi mi-au spus că am avut mare curaj să scriu despre aşa ceva. Vreau să vă spun că am muncit enorm, m-am informat, am citit, am ascultat poveşti adevărate sau neadevărate, poveşti paranormale, lucruri deosebite, am fost atrasă de această temă. Sigur că moartea pare ceva complex, dar în piesa mea e o comedie, o temă foarte suportabilă, se pleacă de la o temă filozofică tratată prin mijloacele comediei şi prin iubire şi atunci ea devine foarte „ingurgitabilă”. Lumea pleacă de la spectacolul meu optimistă. De ce? Pentru că e văzută partea plină a paharului, cu toţii sunt cuprinşi de speranţa că noi, de fapt, nu murim. Niciodată nu murim. Şi mai este ceva frumos, e dialogul dintre cei vii şi cei morţi, care place şi e plin de curiozitate din partea celor prezenţi în sală. Frumuseţea este că cei morţi ne văd pe noi, iar noi, cei vii, niciodată nu-i vedem. Dar există o interacţiune tot timpul în piesă, care interesează publicul pentru că e foarte actuală. Toate discuţiile între cei vii şi cei morţi sunt foarte actuale. Este vorba despre ce ni se întâmplă nouă în fiecare zi, despre speranţă şi iubire. Câţi dintre noi nu ar vrea să fie iubiţi şi dincolo, pe tărâmul celălalt.
– Cum v-a primit publicul la Alba Iulia şi la Blaj?
– În general, unde am prezentat spectacolul, am fost în foarte multe oraşe din ţară, cu toţii ne-au primit extraordinar. Vreau să vă spun că eu, ca autoare şi regizoare a piesei, am fost foarte emoţionată şi curioasă de cum va primi lumea acest gen de spectacol. Pentru că nu e o glumă, când spui viaţă de cimitir, prima dată ai un şoc. De fapt, în România, titlul acesta este unul simpatic şi drăguţ faţă de alte lucruri grave care se întâmplă la noi. Dar e o comedie romantică, lumea râde şi pleacă din sală plină de iubire şi de speranţă, însă nimic din acest spectacol nu e vulgar. Eu nu suport mitocănia şi vulgaritatea! Este un spectacol, pot spune filozofic, tragi-comic, un spectacol cald, bun şi plin de speranţă.
– Pentru că publicul v-a dorit şi vă doreşte la Alba Iulia nu pot să nu vă întreb când reveniţi aici şi cu ce piesă?
– Înainte de a vă răspunde trebuie să vă spun că am lucrat la această piesă cu o echipă minunată, avem actori tineri excepţionali. Aţi văzut cât de bună este Ioana Mărcoiu în rolul fetei moarte şi cea vie, Irina Cărămizaru, cât de bun este bărbatul, Radu Solcanu şi cel care-l joacă pe bătrân, Alexandru Hasnaş. Sigur că eu nu pot să mă laud, mai ales că joc acest rol – Moartea, publicul hotărăşte dacă eu joc bine şi dacă spectacolul este bun. Dar aplauzele şi relaţiile care au fost extraordinare aici, la Alba Iulia, mă fac să cred că va fi un spectacol longeviv, că va avea succes, aşa cum este „Cinci femei de tranziţie” – prima mea comedie, cea de-a doua – „Încă-i bine!”, care se joacă şi acum cu acelaşi succes, tot la Teatrul Naţional. Cea de-a treia piesă, comedia romantică „Viaţă de cimitir”, are mare succes de casă, ceea ce mă bucură şi îmi dă un balon de oxigen pentru a scrie în continuare. Acum termin cea de-a patra comedie, nu pot să-i spun titlul pentru că până nu „bat în cuie” distribuţia şi nu încep repetiţiile nu spun nici titlul piesei; totul rămâne o surpriză. Vreau să îi mulţumesc foarte mult celui care a fost impresarul nostru în cele două spectacole, de la Alba Iulia şi de la Blaj, tânărul artist Alin Ignat, talentat şi sensibil, care sunt convinsă că va fi un foarte bun impresar. Îi mulţumim lui Alin pentru tot ce a făcut. Cred că în toamnă vom reveni la Alba Iulia cu cea de-a patra piesă a mea despre care v-am vorbit.
– Vă mulţumesc, vă doresc mult succes şi vă aşteptăm cu drag să reveniţi.
Adriana DURIGĂ

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---