Vezi care sunt câştigătorii Galei activităţilor extraşcolare din Alba ce se vor bucura de 10 zile în Franţa
Câştigătorii Galei Activităţilor Extraşcolare, ce s-a dsefăşurat pe data de 22 iunie la Alba Iulia, se vor bucura, în perioada 5-15 octombrie, de un schimb de experienţă în Vichy, Franţa. În cadrul galei a putut aplica orice tânăr elev aflat în ciclul de învăţământ preuniversitar liceal din judeţul Alba şi orice asociaţie de şi pentru tineret, iar aplicaţiile au fost evaluate de 7 evaluatori experţi în domeniul artei, voluntariatului, scrierii de proiecte şi politicilor de tineret.
Cei care au câştigat la categoriile pentru care s-a aplicat au fost: Alexandra Pavelean- Cel mai activ voluntar 2011-2012, Diana Mureşan- Cel mai activ tânăr artist 2011- 201, Colegiul Naţional “David Prodan” Cugir – Cel mai activ Consiliu Şcolar al Elevilor din judeţ în anul şcolar 2011-2012, Alba InfoDesk – Cel mai bun proiect de tineret din 2012, Asociaţia “Pro Tinereţe Alba”.Cea mai activă asociaţie de tineret din Alba în anul 2012.
Schimbul de experienţă este facilitat de organizaţia Echanges & Partage France şi va cuprinde şi o vizită turistică la Paris precum şi o întâlnire cu Consiliul Municipal şi Departamental al Tinerilor din Allier. Plecarea va avea loc vineri, 5 octombrie, iar primul obiectiv al grupului va fi turul Parisului pentru vizitarea unor obiective turistice cum sunt Catedrala de la Notre dame, Hotelul de ville, Turnul Eiffel şi bulevardul Champs Elysées. Apoi participanţii se vor îndrepta către oraşul Vichy unde vor fi cazaţi în gazda unor familii. Pe parcursul celor 10 zile, grupul va avea ocazia să viziteze diferite obiective turistice din zona Vichy-ului şi să se întâlnească cu reprezentanţi ai tinerilor din comunitatea respectivă , precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale dar şi să interacţioneze cu familia gazdă şi membrii acesteia. Aceştia vor fi de asemenea implicaţi în diferite activităţi, în cadrul cărora vor putea relaţiona cu tinerii din comunitatea respectivă, făcând astfel schimb de experienţe şi idei.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Alba şi Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]