Se dă startul la depunerea de proiecte pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020
Prin Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 90967/23.04.2014, s-a stabilit lansarea unei sesiuni de depunere în cadrul Măsurii 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole – în perioada 20 mai şi 18 iulie 2014. De asemenea, în perioada 20 mai – 30 iulie 2014, se va deschide şi sesiunea de depunere a cererilor de ajutor pentru pachetul a) plăţi în favoarea porcinelor şi pachetul b) plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Măsurii 215 – Plăţi pentru bunăstarea animalelor.
„Sunt bucuros că ne-am respectat angajamentele luate încă din ianuarie anul curent când domnul Ministru Daniel CONSTANTIN a promis lansarea primelor sesiuni de depunere a proiectelor încă din luna mai a acestui an. Acest lucru a devenit o realitate. Beneficiarii vor avea o altă surpriză plăcută, şi anume, depunerea proiectelor se va face on-line” a declarat Nicolae POPA, director General Adjunct al APDRP
Alocarea financiară pentru Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole – este de 150 milioane euro, din care:
– o alocare clasică de 100 milioane euro pentru achiziţia de utilaje şi construcţii montaj;
– o alocare pentru fermele de familie de 35 milioane euro;
– o alocare de 15 milioane euro pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.
„Având în vedere faptul că Programul PNDR 2014-2020 se află încă din luna martie în studiu şi analiza experţilor Comisiei Europene şi mai mult ca sigur va fi aprobat până cel târziu în luna august anul curent, conducerea ministerului se preocupă să se lanseze şi alte sesiuni în toamna acestui an, cel mai probabil pentru Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” a adăugat Nicolae POPA, director General Adjunct al APDRP
7 Comentarii
Domnul Nicolae POPA, director General Adjunct al APDRP, era membru PNL mai este in actual guvern ca reprezentant al USL sau in ce calitate , poate a trecut din nou la PC?
marele tradator politic ( de meserie) este acum membru marcant P.C. ! pe Nicu Popa nu il intereseaza partidul (PNL) il intereseaza functia.
Lasa draga vasile ca daca mai vine Pnl la putere , trece inapoi la ei !
Nu draga e PSD-ist veritabil ca si „Potorina”. Si mai vor baetii rezultate.
Astept cu interes discursurile lui Nicolae Popa impotriva lui Teodor Atanasiu! Vor avea continutul campaniei liberale de la Radio Ardeleanu impotriva liderilor PDL….la localele din 2012.
O critica constructiva si decenta!
Vesnic tanar si titrat, aceasta elita a comunitatii, ca si Calin Potor, Ioan Rus, Ioan Dirzu!
Va amintiti pozele cu Nicolae si Elena Ceausescu?
Cum mergea el in cizme, proletar pe drumurile patriei?….Fara lectica!
NU vi se pare ca ne intoarcem cu consecventa la un trecut de care se presupunea ca ne-am desprins , evoluand!???
Cica suntem europeni….diversi, cosmopoliti!
Astept intoarcerea la partidul-mama a lui Florin Roman si Simion Cretu!
Acu’ pe bune ?
Tovarasul Popa din care partid face parte, caci a ramas pe postul de la Bucuresti?
Sau a devenit intre timp un tehnocrat valoros ?
Din P.C.R. N-ai citit textul de mai sus?!
” Dragi tovarasi si prieteni, in urmatorul cincinal vom realiza……115% productivitate la hectar …..” , dar cica la A. P.I.A. nepoata n-a explicat bine taranului , nefericitul ala care face agricultura de subzistenta cu sapaliga…..de ce ea acolo ?!!!!!!
Comentariile sunt oprite