VESTE BUNĂ! Rezultate NEGATIVE la testele de COVID-19 pentru asistentele și medicul de la Blaj. Municipiul LIBER de COVID-19!
Vești bune de la Spitalul Municipal Blaj! Primarul municipiului, Gheorghe Valentin Rotar a făcut un anunț public cu privire la cazurile de coronavirus din „Mica Romă”, anunțând că toate testele efectuate ieri și astăzi pentru personalul medical și auxiliar de la unitatea medicală au avut rezultat negativ. Municipul e liber de COVID-19!
„Vești extraordinare de la Spitalul din Blaj! Toate testele efectuate ieri și astăzi pentru personalul medical și auxiliar de la Spitalul Blaj au fost NEGATIVE!
În această situație se află și cele 5 asistente medicale și infirmiere, care au fost depistate la prima testare cu COVID-19 și care, acum, la o nouă testare, au primit rezultat NEGATIV! În urma rezultatelor, acestea vor părăsi spitalul în această seară și vor rămâne în izolare la domiciliu, timp de 14 zile.
De asemenea, testul pentru medicul infectat cu COVID-19 a ieșit NEGATIV! Acesta este în stare bună și va continua tratamentul în spital, urmând să fie re-testat în ziua a 12-a și a 13-a de la internare.
Aceste vești confirmă eficiența măsurilor de igienă, distanțare socială și izolare luate la Blaj, dar arată și gradul de responsabilitate al majorității blăjenilor.
Sper să priviți cu înțelegere măsurile suplimentare de siguranță, care au fost luate de Paști și în acest sfârșit de săptămână, și mă bucur că azi, la Blaj, nu există blăjeni infectați cu COVID-19 sau alte cazuri în afara celor tratate la Spitalul Blaj, spital suport pentru cazurile cele mai grave din județ.
Știm că nu este ușor, însă aceste vești întăresc speranța că vom trece cu bine peste încărcătura vremurilor ciudate pe care le trăim!
Vă mulțumesc tuturor celor care ați acceptat să stați acasă, înțelegând să rămâneți responsabili, convinși că TOTUL VA FI BINE, numai dacă toți vom lupta pentru asta! Blajul e liber de COVID-19!”, a transmis edilul.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea a făcut o precizare cu privire la această veste: „Rezultatele testelor de diagnostic pentru COVID-19 pot fi pozitive sau negative în funcție de încărcătură virala din proba recoltată. Mai exact, unei persoane pozitive, care a trecut prin boala și i-a fost recoltat în perioada de vindecare, cu siguranță testul iese pozitiv, cât încă încărcătura virala este detectabila de către reactivii și echipamentele de laborator, iar după doua zile, cum este cazul de față, încărcătură virala să îi scadă, sub pragul detectabil”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]