Vedetele anului 2011 în infrastructura judeţului Alba
Anul 2011 va fi unul foarte important pentru judeţul Alba din punct de vedere al infrastructurii pentru că unele dintre proiectele vitale de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi naţionale vor fi continuate, finalizate sau demarate. Este vorba în primul rând despre DJ 107M Aiud-Buru care, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel va fi finalizat în vara acestui an. Proiectul, în valoare de 19,6 milioane de lei, este finanţat din bani europeni şi are termen de finalizare luna iunie 2011. Lucrările au început în toamna anului 2009. Un alt drum vital pentru judeţul Alba este DN 14B care face legătura între Teiuş şi Copşa Mică (judeţul Sibiu). Lucrările pe acest drum, care anul trecut a fost modernizat pe o porţiune importantă, vor fi finanţate şi în 2011, a anunţat recent deputatul PDL de Alba Clement Negruţ care a dat asigurări că investiţia a fost prinsă în bugetul pe 2011 a Ministerului Transporturilor. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare se ridică la un total la 187.800.000 lei. Proiectul datează din 2008 însă va fi finalizat de-abia în 2014, deşi este vorba de doar circa 40 de kilometri de drum. De vină este porţiunea dintre Blaj şi Copşa Mică unde trebuie refăcut tot drumul, nu doar asfaltul. În plus, aici sunt necesare şi lucrări de captare a unor izvoare de apă.
Anul 2011 este şi anul în care autorităţile promit că va începe construcţia by-pass-ului ocolitor Sebeş, pe tronsonul de autostradă Sebeş-Sibiu. Potrivit deputatului PDL din Colegiul Sebeş-Blaj Clement Negruţ, până la mijlocul lunii februarie va fi finalizată procedura de licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a acestei porţiuni, urmând ca lucrările efective să înceapă cel mai târziu în această primăvară. „Avem certitudinea că lucrările la tronsonul de autostradă Sebeş-Sibiu vor demara cu by-pass-ul Sebeş. Finanţarea există, banii sunt europeni iar exproprierile au început deja”, a mai spus parlamentarul de Alba.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]